Redactia.ro
Home » Monden » Care e starea actuală de sănătate a Irinei Rimeș

Care e starea actuală de sănătate a Irinei Rimeș

GALERIE FOTO (3)

Celebra cântăreață a fost operată de urgență în dimineața zilei de 31 decembrie, în urma unei hemoragii interne descoperite de medicii de la Spitalul Universitar Elias. De atunci, artista se află internată, sub atenta supraveghere a medicilor.

 

Care e starea actuală de sănătate a Irinei Rimeș

 

Irina Rimeș a postat un al doilea mesaj de pe patul de spital, anunțând că operația a decurs ca la carte și că externarea va avea loc la două zile de la procedură. Așadar, cel mai probabil, astăzi ori mâine dimineață, Irina se va putea întoarce alături de cei dragi acasă.

Cât despre boala ori diagnosticul său, artista a menționat, pentru PRO TV, că preferă să păstreze aceste amănunte pentru ea. Irina le-a mulțumit, însă, celor care i-au fost aproape în toată această perioadă. ”Partea cea mai grea a trecut. Prefer să păstrez diagnosticul pentru mine, dar mulţumesc pentru gândurile frumoase şi susţinere. Cel mai mult îmi pare rău că nu am putut să fiu prezentă la concertul din Iaşi”, a spus artista.

 

Înconjurată de prieteni pe patul de spital

 

Cum starea ei de sănătate s-a îmbunătățit, vedeta a făcut deja primii pași și se bucură de compania prietenilor săi. La spital, în aceste două zile, Irina a fost înconjurată de toți cei dragi. În mai multe postări din mediul online, artista apare atât alături de mama sa, cât și de prieteni apropiați.

”O zi mai puțin bună pentru mine, m-am trezit la sptal internată. Îmi pare nespus de rău să anunț că programul meu de diseară, de la Iași, se anulează. Am fost internată aseară, cu o problemă foarte gravă de sănătate, am hemoragie internă. Medicii nu mă lasă să plec acasă, în două sau trei ore intru în operație”, a spus Irina, miercuri, când a fost internată.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: