Redactia.ro
Home » Știri » Care este, de fapt, procedura de adopție a unui copil în România, în 2021

Care este, de fapt, procedura de adopție a unui copil în România, în 2021

Adopții 2021

Procesul de adopție este unul destul de complicat și care poate să dureze mult timp. Iată tot ce trebuie să știi despre acesta și despre modificările care au survenit odată cu anul 2021.

Adopții 2021. Ce acte îți trebuie

Sunt necesare mai multe acte pentru a depune dosarul pentru adopția unui copil în anul 2021. Sunt, de asemenea, mai multe etape pentru a putea să adopți un copil, după depunarea actelor.

Astfel, este vorba despre:

Obținerea atestatului de persoană/familie aptă să adopte

Potrivirea iniţială

Potrivirea practica cu copilul adoptabil

Copiii aflaţi în profilul copiilor greu adoptabili

Încredințarea copilului în vederea adopției la persoana/familia atestată

Încuviințarea adopției

Monitorizarea și activitățile post adopție

De ce acte ai nevoie pentru a adopta un copil

a)copie de pe buletinul/cartea de identitate, permisul de şedere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidenţă permanentă;

b)declaraţie autentică pe propria răspundere cu privire la locuirea efectivă şi continuă pe teritoriul României în ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii de evaluare, neexistând absenţe temporare care cumulat să depăşească 3 luni;

c)copie de pe certificatul de naştere;

d)copie de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorţ/certificatul de divorţ, dacă este cazul;

e)copie de pe titlul de proprietate sau alt document care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţei;

f)certificatul de cazier judiciar;

g)adeverinţe de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului/solicitanţilor;

Acte necesare adopție 2021

h)certificat/adeverinţă medical/medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate şi eventualele boli cronice, însoţit/însoţită de rezultatul evaluării psihiatrice;

i)declaraţia soţului care nu se asociază la cererea de adopţie, cu indicarea expresă a motivelor neasocierii;

j)declaraţie autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul/solicitanţii nu este/sunt decăzut/decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi referitor la faptul că nu are/au copil/copii în sistemul de protecţie specială;

k)certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuieşte solicitantul;

l)certificat/adeverinţă medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care locuieşte solicitantul, cu menţionarea eventualelor boli cronice, însoţit/însoţită de rezultatul evaluării psihiatrice.

Cine nu poate să adope copii în anul 2021

Au interdicție de a adopta copii următoarele persoane, după cum arată site-ul Ministerului Muncii.

Nu pot adopta persoanele care:

a.Au boli psihice sau handicap mintal;

b.Au fost condamnate definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri nu poate adopta;

c.Sunt decăzute din drepturile părinteşti sau au un copil care beneficiază de o măsură de protecţie special;

d.Interdicţia de a adopta se aplică şi persoanelor care doresc să adopte singure, ai căror soţi se găsesc în una dintre situaţiile prevăzute lit.a, b, sau c.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: