Redactia.ro
Home » Monden » Care este, de fapt, relația dintre Iancu Sterp și Daniela Iliescu, iubita lui Culiță: „Nu am insistat să o pun…”

Care este, de fapt, relația dintre Iancu Sterp și Daniela Iliescu, iubita lui Culiță: „Nu am insistat să o pun…”

Iancu Sterp și Denisa Coțolan urmează să se căsătorească religios pe data de 27 octombrie. Evenimentul va fi sărbătorit alături de aproximativ 400 de invitați. Printre aceștia se va număra și fratele lui, Culiță, și iubita sa, Daniela Iliescu. La cununia civilă a lui Iancu, cei doi nu au ajuns, așa că s-au făcut numeroase speculații. 

Iancu Sterp a rupt tăcerea despre Daniela Iliescu

Iancu și Denisa se pregătesc pentru marele eveniment: nunta religioasă! Înainte de acesta, Iancu Sterp a vorbit pe Instagram despre Daniela Iliescu, partenera lui Culiță. Fanii au făcut multe speculații, după ce tânăra a precizat că nu a fost invitată la cununia civilă a lui Iancu Sterp.

Fratele mai mic a lui Culiță a detaliat, pe social media, că sunt normale neînțelegerile, mai ales între femei, dar acest lucru nu ar trebuie să le afecteze legăturile între rude. A precizat că știa că Daniela nu va veni fără Culiță la cununia civilă, așa că nu a insistat pe acest subiect.

De ce nu a invitat-o la cununia civilă

„Foarte multă lume a creat un întreg scandal pe tema asta, că nu a venit Daniela şi Milan la cununie pentru că Culiță a fost plecat. Ei bine, scandalul ăsta a fost creat pe internet de unii oameni, în realitate între noi nu este niciun scandal, nu în familia noastră. Poate există unele neînțelegeri, mai mult între femei, voi femeile sunteți, în general, mai arțăgoase, dar nu este un scandal cum l-ați creat voi pe rețelele de socializare.

Atunci i-am zis că nu-i nimic pentru că o să fie prezent la nuntă și la cununia religioasă. Nu m-am gândit că ar trebui să o chem pe Daniela separat, nici prin cap nu mi-a trecut, știam că nu o să vină fără Culiță și are unele neînțelegeri cu Geta, Ileana, mama, dar sunt niște neînțelegeri mici, banale, din punctul meu de vedere. Nu e un ditamai scandalul. Am ştiut că nu vrea să vină fără Culiță și nu am insistat să o pun într-o situaţie proastă şi să nu se simtă confortabil.

Care sunt relațiile, de fapt, între ei

Eu am vorbit cu ea, a lăsat un comentariu că n-a fost chemată și i-am spus că nu e în regulă comentariul, pentru că ea știe clar că nu ar fi venit fără Culiță și, într-adevăr, şi-a cerut și ea scuze și a zis că a fost un impuls de moment. Părea, din ce am citit eu, ca și cum noi nu am vrut-o acolo. Eu mi-aş fi dorit din toată inima să fi fost și ea cu Milan acolo, doar că am știut că nu se poate și atunci nu am forțat”, a spus Iancu, pe rețelele de socializare.

Eveniment fastuos cu 400 de invitați

După cununia civilă, Iancu Sterp și partenera sa, Denisa, urmează să-și unească destinele și în fața lui Dumnezeu, iar nunta lor se anunță a fi un eveniment de amploare. Ileana a oferit câteva detalii despre pregătirile pentru nuntă și despre planurile pentru ceremonie, precizând că se așteaptă să fie prezenți aproximativ 400 de invitați.

Sora lui Culiță Sterp a menționat că pregătirile sunt în toi și că familia se asigură că toate detaliile sunt puse la punct pentru a avea o petrecere de neuitat. Printre bunătățile de pe meniu se numără preparate tradiționale, precum sarmalele, ciorba și plăcintele la cuptor, iar Denisa a avut inițial în plan să comande un tort mare, în formă de inimă, deși până la urmă a renunțat la această idee.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: