Îndrăgitul actor și comediant Doru Octavian Dumitru, în vârstă de 69 de ani, a fost internat de urgență după ce a acuzat stări de rău. Artistul, cunoscut pentru spectacolele sale pline de energie și umor, a fost operat de medici la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde se află în prezent sub supraveghere medicală atentă.
Potrivit echipei medicale, intervenția chirurgicală a fost efectuată cu succes, iar starea lui Doru Octavian Dumitru este stabilă, medicii oferind primele vești încurajatoare despre evoluția sa.
Care este starea de sănătate a lui Doru Octavian Dumitru?
Actorul a ajuns la spital în urmă cu o zi, după ce a început să acuze stări de slăbiciune și amețeli care au alarmat familia și colaboratorii săi. Inițial, a fost transportat la Spitalul din Bacău, însă, din cauza gravității diagnosticului, medicii au decis transferul către unitatea medicală din Suceava, unde s-a intervenit chirurgical.
În urma incidentului medical, toate spectacolele programate au fost anulate, inclusiv cel din seara de 21 octombrie, care urma să aibă loc la Cinematograful Capitol din Onești.
Evenimentul a fost suspendat, iar organizatorii au transmis publicului un mesaj prin care au anunțat că reprezentațiile vor fi reprogramate ulterior, după recuperarea artistului.
La scurt timp după ce vestea internării a devenit publică, familia lui Doru Octavian Dumitru a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Aceasta a confirmat că actorul trece prin momente dificile și are nevoie de sprijinul moral al celor care l-au admirat de-a lungul carierei sale.
„În aceste momente, artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie și veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul și gândul vostru bun.
Artistul își cere scuze fanilor pentru faptul că spectacolele care au fost programate, atât în această seară, cât și în zilele următoare, din motive întemeiate, nu vor avea loc. Cu voia lui Dumnezeu, urmează să fie reprogramate.
Vă rugăm, tuturor, dar mai ales reprezentanților media, să îi respectați intimitatea, atât lui, cât și familiei sale. Rugați-vă pentru ca el să depășească cu bine această încercare grea.”, a scris familia comediantului.