Cristina Cohuț
În satul unde a copilărit Teodora Marcu, timpul pare să fi încremenit. Casa părintească, odinioară plină de viață, e acum locul unde tăcerea s-a așternut ca o durere grea. Ușa e larg deschisă pentru toți cei care vin să-i aprindă o lumânare. Curtea e plină de coroane de flori, iar printre ele se zăresc zeci de icoane aduse de oameni care au cunoscut-o sau doar au fost impresionați de drama ei. E o durere care nu poate fi spusă în cuvinte, ci doar simțită.
O casă tăcută, plină de flori și rugăciuni
Teodora Marcu avea doar 23 de ani și purta în pântece al doilea copil. Era însărcinată în cinci luni atunci când a fost ucisă, în plină zi, în cartierul Cosmopolis. O crimă care a zguduit o țară întreagă, dar mai ales o familie care acum își plânge fiica, sora și mama copiilor.
Sicriul alb a fost adus în satul natal, în casa în care Teodora crescuse. A fost înconjurat de flori, lumânări, icoane și lacrimi. Oamenii din sat au venit rând pe rând, în liniște, cu ochii în pământ. Unii s-au rugat în tăcere, alții au lăsat un buchet de flori sau o lumânare. Nimeni nu vorbea prea tare. Durerea era prea mare.
Pe marginea drumului care duce spre casa părintească, sătenii au așezat candele aprinse. La fiecare pas, e vizibil cât de mult a fost iubită și cât de nedreaptă pare plecarea ei. Toți par că nu și-au revenit din șoc.
Alex Marcu, un tată copleșit de durere
Soțul Teodorei, Alex Marcu, a ajuns la casa părintească cu fața împietrită. A purtat un tricou cu imaginea Fecioarei Maria și a Pruncului, un simbol al speranței și ocrotirii. Însă pe chipul său se citea doar deznădejde. Potrivit Wowbiz, prezența lui a fost un moment copleșitor pentru toți cei adunați.
Trupul Teodorei a fost vegheat neîncetat de rude și apropiați. Nimeni nu a plecat din curte. Rudele s-au ocupat de toate detaliile înmormântării. În ziua de joi urma să fie condusă pe ultimul drum. O înmormântare care nu ar fi trebuit să aibă loc. Nu la 23 de ani. Nu pentru o tânără însărcinată.
În toată această tragedie, cei mai afectați rămân copiii. O fetiță care nu va mai avea parte de îmbrățișarea mamei și un copil care nu se va naște niciodată. O familie care a fost distrusă într-o clipă, de o obsesie dusă la extrem.
O obsesie care a durat ani de zile
Teodora Marcu a fost ucisă în timp ce se plimba alături de fiica ei și o verișoară. Nu era singură, dar nici asta nu a contat pentru cel care o urmărea. Robert Lupu, fostul ei iubit, un bărbat mai în vârstă cu 26 de ani, a tras patru focuri de armă asupra ei. Apoi a fugit și s-a sinucis.
Totul s-a petrecut în doar câteva minute. În cartierul Cosmopolis, într-o zonă care părea sigură. Dar nimeni nu o poate proteja de cineva care își face un scop din a distruge. Mai ales atunci când semnalele de alarmă au fost ignorate.
„Teodora Marcu a fost ucisă în timp ce se plimba cu fetița ei. Criminalul, Robert Lupu, s-a sinucis la scurt timp după comiterea crimei, trupul lui fiind găsit de polițiști și dus la INML”, notează Wowbiz, citat de playtech.ro.
Teodora a fost hărțuită ani la rând de bărbatul care a și ucis-o. În 2021 a depus o plângere penală și a cerut un ordin de protecție. A spus că el deține arme. A avertizat că e în pericol. Însă dosarul a fost clasat. Nu s-a făcut nicio percheziție.
Un dosar clasat, o viață pierdută
Toți cei care au cunoscut-o pe Teodora spun același lucru: a cerut ajutor. Și nu o dată. Relația cu Robert Lupu fusese una toxică. Când a încercat să se desprindă de el, el a început să o urmărească. Să o amenințe. Să o preseze. Era peste tot. În viața ei, în mintea ei. Nu i-a dat pace.
Teodora a mers la Poliție, a cerut protecție. Le-a spus autorităților că Robert Lupu are arme. A descris frica în care trăia. Dar nimic nu s-a întâmplat. Nicio anchetă amănunțită, nicio verificare. Cazul a fost închis.
Pe 31 mai, Robert Lupu și-a dus obsesia până la capăt. A mers în Cosmopolis, a urmărit-o pe Teodora și a tras. Apoi s-a împușcat. Arma era asupra lui. A scris despre tot. Ținea un jurnal. Și a scris chiar și în ziua crimei. A lăsat indicii peste tot.
Se pare că Lupu ar fi suferit de o boală în stadiu terminal. Surse apropiate lui susțin că „nu mai avea nimic de pierdut”. Dar Teodora avea. Avea doi copii. Avea o viață înainte. Avea planuri, visuri, o familie.
O familie distrusă, un sat împietrit
În satul natal, oamenii nu pot accepta ceea ce s-a întâmplat. O tânără frumoasă, veselă, educată, mamă devotată. Toți vorbesc despre ea cu respect. Nimeni nu înțelege cum de a fost posibil să fie ucisă. Nimeni nu poate înțelege cum autoritățile nu au putut preveni această tragedie.
„Victima, terorizată de ani de zile de criminal”, a fost mesajul central în multe dintre reacțiile publice. Vecinii spun că nu a dat semne de slăbiciune. A fost mereu zâmbitoare. Dar de cele mai multe ori, suferința adevărată se ascunde în spatele unui zâmbet.
La casa părintească, durerea nu se mai termină. Oamenii din sat vin și pleacă, în tăcere. Cei mai în vârstă oftează. Cei tineri o plâng. Coroanele de flori sunt așezate în rânduri. Icoanele veghează în tăcere. Înăuntru, familia încearcă să reziste. Să nu se prăbușească. Să o conducă pe Teodora cu demnitate. Dar lacrimile îi trădează.
