Noi informații ies la iveală în cazul copilului de doi ani care a murit la o clinică dentară privată din Capitală. Avocatul familiei a explicat ce sumă urma să achite familia pentru procedura programată, dar și de ce acuză clinica de grave nereguli.
Cât urma să dea familia fetiței de doi ani pentru intervenția dentară
Potrivit avocatului Georgiu Coman, părinții ar fi trebuit să plătească pentru intervenția stomatologică aproximativ 8.000 de lei. O parte din sumă fusese deja achitată înainte de procedură.
Apărătorul familiei susține că personalul medical ar fi administrat copilului o cantitate mult prea mare de anestezic.
„Avem de-a face cu administrarea unei cantități foarte mari de anestezic unui copil de numai doi ani. Acestei fetițe i s-a administrat intravenos anestezic. Este strigător la cer ca, unui copil de doi ani, cu niște analize despre care nu știm dacă erau sau nu în regulă, să i se administreze intravenos anestezic”, a declarat avocatul familiei la Realitatea Plus.
Tragedia s-a produs joi seară, când micuța a intrat în stop cardio-respirator în timpul procedurii. Primele informații au indicat posibilitatea administrării unei doze prea mari de anestezie.
Mama copilului a aflat despre stopul cardiac abia după o oră
„Deci ea a intrat la 17:06, şi la 17:30 ea a intrat în stop. Pe mine m-au anunţat după o oră că a intrat în stop şi după o oră jumătate a venit ambulanţa. Le-a fost frică şi e normal, înţeleg, au încercat ei s-o resusciteze. Poate dacă ar fi venit ambulanţa, poate dacă… Nu ştiu…”, a povestit mama fetiței, potrivit observatornews.ro.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a confirmat vineri că echipele de control au descoperit primele nereguli la centrul
„Din datele preliminare pe care le am, lucrurile, din nou nu stau foarte bine, în sensul în care autorizațiile nu sunt emise corespunzător.
Sigur, nu am încă un raport final, dar din ce știu de la echipa mea care se află la fața locului, există spații care nu respectă normativul și legislația în vigoare cu privire la funcționare a unui cabinet în care se asigură anestezie intravenoasă, mă rog, anestezie generală în afara spitalului.
Revin sau ajungem din nou la aceeași problemă pe care am avut-o și pe care am spus-o acum câteva săptămâni în conferința de presă avem avize emise ilegal, clinici private care funcționează în afara legii, protocoale care nu sunt respectate și la finalul zilei mor oameni.
Eu nu pot să îmi dau cu părerea despre actul medical. Nu am voie să fac acest lucru. Sigur că va începe și o anchetă a Colegiului Medicilor din România care ne va explica care a fost conduita terapeutică. Examenul medico-legal ne va arăta exact cauza decesului. Ce vă spun eu din punct de vedere administrativ este că avem încă o clinică care nu funcționează corespunzător, care funcționează improvizat și care nu respectă normativele”, a declarat ministrul Sănătății, vineri, potrivit digi24.
Acesta a subliniat că, din perspectivă administrativă, clinica funcționa „improvizat” și nu respecta normele legale. Anchetele poliției, ale Colegiului Medicilor și raportul medico-legal urmează să stabilească exact circumstanțele morții copilului și responsabilitățile medicale.
Sursa foto: Arhivă




















