Competiția Survivor România este în plină desfășurare, iar intrarea unor noi concurenți a stârnit deja reacții puternice. Printre cei care s-au alăturat recent echipei Faimoșilor se numără și Marian Godină, cunoscutul polițist devenit persoană publică.
Decizia lui Marian Godină de a participa la Survivor nu a însemnat doar renunțarea la confortul de acasă, ci și la un beneficiu important oferit de statul român, într-un moment extrem de sensibil al vieții sale de familie.
Ce sumă primea Marian Godină ca indemnizație de creștere copil
Înainte de plecarea în Republica Dominicană, Marian Godină se afla în concediu de creștere copil. Potrivit legislației în vigoare, indemnizația lunară reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni consecutive.
Având un salariu de aproximativ 5.000 de lei, polițistul încasa o indemnizație de circa 4.250 de lei lunar. Acești bani urmau să fie primiți pe toată perioada concediului de creștere copil, conform legii.
De ce a renunțat la indemnizație înainte de Survivor
Odată cu plecarea la Survivor, Marian Godină a decis să renunțe complet la acest drept. Motivul nu a fost unul legal, ci unul strict moral, după cum a explicat chiar el, într-un mesaj publicat înainte de a părăsi țara.
Polițistul a subliniat că, deși legislația i-ar fi permis să suspende indemnizația și să fie în continuare în concediu de creștere copil, ideea de a petrece trei-patru luni departe de copil nu i-a dat pace.
Declarația integrală a lui Marian Godină
„Eu voi fi plecat din țară în următoarea perioadă și nu voi avea acces la internet, așa că vreau să fac o precizare cât încă mai pot, pentru a evita apariția unor acuzații la care nu voi putea răspunde.
Așadar, deoarece trebuia să plec fără familie și să obțin și venituri, urma să mă adresez angajatorului, conform legii, cu o cerere prin care aș fi solicitat suspendarea indemnizației pentru creșterea copilului, eu aflându-mă acum în concediu pentru creșterea copilului.
Din momentul suspendării indemnizației, aș fi fost în deplină legalitate. Mi-am pus însă problema dacă ar fi moral ca eu să fiu plecat 3-4 luni departe de copil în timp ce mă aflu în concediul „pentru creșterea copilului”.
M-am consultat și cu apropiații. Unii au zis că dacă e legal nu văd nicio problemă, mai ales că nu aș mai primi indemnizație. Alții au zis că e puțin cam aiurea.
Cel mai important însă este cum am simțit eu și ce m-a făcut pe mine să fiu împăcat cu propria conștiință.
Eu am considerat că un concediu pentru creșterea copilului nu înseamnă că trebuie să fii non-stop cu cel mic, așa cum am mai fost acuzat de-a lungul timpului, atunci când eram plecat câte 3-4 zile de acasă. Totuși, să petrec 3 sau chiar 4 luni departe de copil mi se pare că, deși este legal, ar putea ridica unele probleme de moralitate.
În consecință, în urmă cu vreo trei săptămâni, am depus un raport prin care am solicitat încetarea concediului pentru creșterea copilului și intrarea în concediu fără plată. Este lucrul care m-a liniștit pe deplin, mai ales că perioada concediului fără plată nu se consideră nici vechime în muncă, așa cum ar fi fost în cazul concediului pentru creșterea copilului.
Așadar, în perioada următoare voi fi în concediu fără plată: nu voi lua niciun ban de la angajator și nici nu mi se va considera vechime această perioadă, iar aceste lucruri mă vor face să dorm mult mai liniștit. P.S. e posibil și să mă întorc mult mai repede”.






















