Redactia.ro
Home » TV » Ce a făcut Bogdan Ioan, învingătorul de la Vocea României, cu premiul de 100 000 de euro

Ce a făcut Bogdan Ioan, învingătorul de la Vocea României, cu premiul de 100 000 de euro

Ce a făcut Bogdan Ioan, învingătorul de la Vocea României, cu premiul de 100 000 de euro

Bogdan Ioan a fost supranumit „Michael Jackson” de România imediat după prima lui prestație la showul televizat pe care am putut să o vedem în toamna anului trecut.

Acesta a reușit în doar câteva secunde să-i facă pe toți cei patru jurați să-și întoarcă scaunele pentru că asemănarea dintre vocea lui și cea a fostului star pop era imposibil de ignorat.

Apoi, pentru că acesta a demonstrat și în restul edițiilor care au urmat că este un talent înnăscut, dar și un om foarte muncitor, s-a clasat pe primul loc în urma votului publicului.

La prima vedere, o sută de mii de euro sunt bani care te pot vrăji și îndemna să îi cheltui nesăbuit, însă Bogdan Ioan este un om cumpătat și nu s-a lăsat dus de val.

Acesta s-a bucurat în primul rând de faptul că a primit multă recunoaștere din foarte multe țări, de la sute sau chiar de la mii de oameni.

Apoi tânărul s-a mai implicat și în diverse acțiuni de caritate, dar alege să nu vorbească despre ele pentru că este și o fire mai modestă.

Bogdan Ioan dezvăluie ce s-a întâmplat cu banii de la Vocea României

Iată ce a declarat artistul într-unul dintre multele interviuri pe care le-a avut după câștigarea Vocii României:

Mi-am luat premiul de 100.000 de euro, dar n-am avut timp de nimic, am participat la niste acţiuni caritabile, dar nu vreau sa discut despre asta…. Am investit o mică parte din premiul câştigat, mi-am cumpărat scule pentru studio, niste microfoane.

Investesc în mine, în ore de canto. Am început să avem concerte, evenimente în club şi mă bucur că oamenii vin să mă vadă, să mă asculte cântând şi să mă vadă dansând”.

Pentru ca să poată ține pasul cu toate aceste schimbări care au avut loc în viața lui după câștigarea marelui premiu, Bogdan Ioan a ales să se mute din Constanța, orașul de baștină, în capitală.

Pentru fanele lui Bogdan Ioan avem o veste: acesta este singur, dar îndrăgostit iremediabil de muzică pentru care se decica în totalitate.

Citeşte şi: De ce a pierdut Laura Bretan Selecția Națională a Eurovision 2019

Chefi la cuţite: Când şi unde au loc preselecţii pentru sezonul 7

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: