Un turist român a avut parte de o întâmplare bizară în ultima vacanță în care a fost. Acesta a mers în Thassos, Grecia, unde a petrecut timp frumos cu cei dragi. Ei bine, nici prin cap nu-i trecea că o să aibă parte de așa ceva.
Ce a pățit un român în Thassos
Un român și-a dorit să aibă o vacanță liniștită, fără incidente pe insula Thassos, din Grecia. N-a fost nici liniștită, nici fără incidente. Acesta s-a confruntat cu o situație bizară, care l-a pus pe gânduri. A povestit toată pățania, pe un grup de Facebook, din curiozitate dar și din dorința de a primi sfaturi din partea altor oameni, care poate au trecut prin situații asemănătoare.
Turistul a povestit cum a găsit ușa de la mașină deschisă, iar primul lui gând a fost că hoții i-au furat tot. A mers repede la autoturism să verifice dacă-i lipsește ceva și a avut parte de surpriza vieții lui: nimeni nu i-a furat nimic. Românul s-a gândit cum a fost acest lucru posibil și se întreabă cum a putut să uite ușa deschisă. De altfel, acesta mai are un semn de întrebare: toți oamenii care au trecut prin zonă și au văzut portiera deschisă, de ce nu s-a găsit măcar unul să o închidă?

Mesajul transmis de român
„Cam așa am găsit mașina în această seară la Orange Beach, Sithonia. Primul gând – ni s-a spart mașina. Căutăm repede ce ar fi fost de valoare – mai mult acte. Toate la locul lor! Mașina era blocată deci pe cheie am apăsat – chiar să nu fi văzut 3 oameni că aș fi lăsat o ușă deschisă, mai ales că am plecat pe partea cu ușa? Așadar, întrebarea zilei: nu sunt hoți pe-aici sau e o zonă suficient de aglomerată încât să fi considerat orice potențial curios că proprietarul e pe-aproape?”, este postarea făcută de român, pe un grup de Facebook.






















