La începutul săptămânii, pasagerii aeroportului din Kiev au avut parte de un incident inedit. După aterizare unui femei i s-a făcut cald și a decis să iasă mai repede din avion. Gestul pe care l-a făcut a adus-o pe lista neagră a companiei aeriene.
Incident inedit pe aeroportul din Kiev. Ce a făcut o pasageră
Femeia venea împreună cu familia dintr-o vacanță petrecută în Antalya. În imaginile filmate de un martor se poate observa cum femeia a ieșit pe ușa de urgență și s-a așezat pe aripa avionului. Avionul – un Boeing 737-86N, tocmai ce aterizase, iar femeie nu mai avea răbdare să aștepte să iasă toți pasagerii și a găsit propria ieșire.
Potrivit pasagerilor, femeia avea loc în coada avionului și imediat după aterizare s-a îndreptat către ieșirea de urgență. Până când a reușit să iasă pe aripă, familia sa era deja afară, la fel ca majoritatea celorlalți pasageri. Copii acesteia au fost luați prin surprindere de gestul mamei și au înceeput să strige «aceea este mama noastră!»
“Avionul aterizase și aproape toți pasagerii coborâseră. A mers din spatele avionului până la ușa de urgență, a deschis-o și a ieșit afară. În tot acest timp cei doi copii ai ei erau deja debarcați și stăteau lângă mine. Erau surprinși și spuneau <>”, a povestit un alt pasager.
Care a fost reacția companiei aeriene
Reprezentanții Ukraine International Airlines au transmis într-un comunicat că femeia a fost plasată pe „lista neagră” și nu va mai putea zbura cu această companie aeriană.
„Pasagerul a fost înscris pe lista neagră pentru încălcarea gravă a regulilor și comportamentului de siguranță la bord”, se spune în comunicat.
Pilotul a chemat de urgență o ambulanță, poliția și gărzile din aeroport pentru a rezolva situația. În urma testelor a reieșit că femeia nu consumase alcool sau droguri. Aceasta nu a putut explica polițiștilor de ce îi era prea cald și nu a respectat regulile comapaniei.






















