Sorin Grindeanu a comentat pentru prima dată demisia senatoarei Victoria Stoiciu din PSD, în contextul tensiunilor politice generate de moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Liderul social-democrat a lăsat de înțeles că aceasta ar trebui să renunțe și la mandatul de parlamentar.
Întrebat despre decizia Victoriei Stoiciu de a părăsi partidul, Sorin Grindeanu a declarat că se așteaptă ca gestul să fie urmat și de o demisie din Senat, având în vedere că mandatul a fost obținut pe listele PSD.
„Mă gândesc că își dă (n.r. – demisia) și din Senat (…) Este democrație”, a spus liderul PSD, în fața jurnaliștilor.
Declarația vine într-un moment în care partidul traversează o perioadă tensionată, marcată de decizia de a susține, alături de AUR, o moțiune de cenzură împotriva Executivului.
De ce a plecat Victoria Stoiciu din PSD
Victoria Stoiciu și-a anunțat demisia din PSD după ce a refuzat să semneze moțiunea de cenzură inițiată de partid împreună cu AUR. Senatoarea a invocat diferențe majore de viziune față de conducerea formațiunii.
Considerată parte a aripii progresiste din PSD, Stoiciu a transmis că nu poate susține actuala direcție politică adoptată de partid.
Victoria Stoiciu, în vârstă de 46 de ani, a avut anterior rolul de consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, în cadrul Guvernului condus de Marcel Ciolacu, funcție pe care a ocupat-o din iunie 2023.
Născută în Republica Moldova, aceasta este absolventă a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și deține un doctorat în științe politice obținut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.






















