Redactia.ro

Ce dezvăluia Ion Drăgan despre boala de care suferea! Solistul a trecut prin momente cumplite în ultimii ani

Moartea fulgerătoare a lui Ion Drăgan, survenită pe 25 decembrie 2025, a lăsat în urmă un val de tristețe profundă și numeroase întrebări fără răspuns. Dispariția interpretului de muzică populară a zguduit atât pe cei care l-au cunoscut îndeaproape, cât și publicul larg care l-a îndrăgit de-a lungul anilor. Vestea a fost cu atât mai șocantă cu cât a venit chiar în ziua de Crăciun, un moment dedicat bucuriei și familiei.

Ion Drăgan a murit în prima zi de Crăciun

Artistul s-a stins din viață în propria locuință, la scurt timp după ce, în noaptea de Ajun, vorbise la telefon cu dirijorul orchestrei Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”. Nimic nu părea să anunțe tragedia care urma să se producă, iar vestea morții sale a căzut ca un trăsnet peste comunitatea artistică din Oltenia.

Deși era cunoscut drept un om plin de energie, mereu zâmbitor și dedicat scenei, puțini știau că Ion Drăgan a dus, în trecut, o luptă grea cu o afecțiune serioasă. Artistul vorbise, cu sinceritate și demnitate, despre perioada dificilă în care a fost diagnosticat cu o tumoră la coloană, boală care i-a provocat multă suferință, potrivit gorjonline.ro. 

Lupta tăcută cu o boală grea

Pentru a-și recăpăta sănătatea, interpretul a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale, urmate de un proces lung de recuperare. Chiar și în acele momente complicate, Ion Drăgan nu s-a îndepărtat de muzică și de public, găsind în cântec puterea de a merge mai departe.

„Eu m-am îmbolnăvit. M-am îmbolnăvit până la 19- 20 de ani. Am fost tânărul pensionat pe caz de boală, care am stat 11 ani. Aveam pensie, că eram sudor de meserie atunci când eu lucram și m-am îmbolnăvit. Dureros a fost pentru că dorești mult de la viață. Poți să ai cât ai avea. Dacă n-ai sănătatea și care să te cuprindă, nu te egalezi cu nimeni decât cu sănătatea. Eu de 5 ori am fost operat. De 5 ori. Chiar doream din toată inima să treacă boala mai repede. Să devenim și noi oameni normali”, spunea artistul.

Această luptă discretă, purtată departe de ochii lumii, face ca dispariția sa să fie și mai greu de acceptat. Ion Drăgan rămâne în memoria tuturor nu doar ca un artist valoros, ci și ca un om puternic, care a știut să își poarte suferința cu discreție și demnitate.

Ultimul mesaj public al lui Ion Drăgan, postat chiar înainte de tragedia din ziua de Crăciun

Cu doar câteva ore înainte de a se stinge din viață, Ion Drăgan a lăsat în urmă un mesaj care, privit acum, capătă o încărcătură emoțională profundă. În seara dinaintea tragediei, interpretul de muzică populară a fost activ pe rețelele de socializare, unde a transmis un gând cald și plin de lumină către cei care l-au urmărit și iubit de-a lungul anilor.

Postarea, făcută într-un moment de liniște și sărbătoare, nu lăsa să se întrevadă nicio umbră a dramei ce urma să se producă: „Un Crăciun Fericit! Să aveți prieteni cu sănătate și noroc în toate să aveți!”, a scris Iona Drăgan într-o postare pe contul lui de Facebook.

O carieră impresionantă în lumea folclorului românesc

Vestea dispariției interpretului de muzică populară Ion Drăgan a zguduit lumea folclorului românesc. Anunțul a fost făcut oficial de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (CJCPCT Gorj), care a transmis un mesaj emoționant în memoria artistului. De-a lungul unei cariere de peste 25 de ani, Ion Drăgan și-a dedicat întreaga viață promovării cântecului popular românesc, lăsând o moștenire culturală valoroasă și amintiri neprețuite pentru colegi, discipoli și iubitorii folclorului.

„În cei 25 de ani dedicați cântecului popular românesc, Ion Drăgan nu a alergat după glorie, ci a dorit, mai presus de toate, să câștige dragostea și respectul publicului. Din păcate, cunoscutul interpret de muzică populară s-a stins din viață în prima zi de Crăciun, lăsând în urmă un gol profund în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat.Muzica populară românească a pierdut un mare nume, un artist dedicat și un om care a trăit prin și pentru cântec. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au prețuit. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au publicat reprezentații pe rețelel sociale.

CJCPCT Gorj a subliniat contribuția sa remarcabilă la păstrarea tradițiilor muzicale și impactul profund pe care l-a avut în comunitatea artistică, apreciind pasiunea, talentul și devotamentul care l-au făcut un adevărat simbol al muzicii populare din Gorj și nu numai. Aceste amintiri și cuvinte rămân acum drept un tribut viu adus unui artist care a lăsat o urmă importantă în muzica populară românească și în inimile celor care l-au cunoscut și admirat.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: