Redactia.ro

Ce familie frumoasă are fostul principe Nicolae! Fotografia de Crăciun care a cucerit internauții

tablou craciun principele nicolae

Imagini duioase din partea fostului Principe al României, Nicolae. El a distribuit admmiratorilor imagini adorabile de Crăciun, în care apare alături de soția și de cei doi copii pe care îi au împreună.

Tabloul superb de familie al fostului principe Nicolae

Nicolae și Alina Binder s-au căsătorit în anul 2018, în cadrul unei ceremonii fastuase, demne de orice Casa Regală. Invitații au petrecut până în zori, iar Alina a arătat precum o adevărată prințesa. Povestea lor de dragoste a decurs cât se poate de firesc, iar Maria Alexandra a venit pe lume în anul 2020. În acest an, familia fostului principe s-a extins, odată cu venirea pe lume a lui Mihai, primul strănepot de pe linie masculină a regretatului Rege Mihai I.

Fostul principe Nicolae este apreciat de către români, așadar a decis să la facă o surpriză la care puțini s-ar fi așteptat. Nicolae a făcut public un pictorial superb de Crăciun, în care apare alături de famila sa, iar laudele nu au întârziat să apară. Ce-i drept, dacă aruncăm o simplă privire asupra imaginilor, familia principelui Nicolae amintește izbitor de marile Casa Regale ale lumii, nu degeaba Alina este supranumită Kate Middleton a României. Eleganța și, deopotrivă simplitatea sunt cuvintele care o caracterizează.

Mesajul de Crăciun al fostului principe Nicolae

Alături de imagini, Nicolae a scris un mesaj amplu. „În ceasul celei mai minunate vești care luminează omenirea și fiecare familie, de mii de ani, la nașterea fiecărui copil, sunt bucuros că sunt aici, în patria rădăcinilor mele, patria Coroanei Române, patria care mi-a dăruit o minunată familie, cu Alina-Maria de Roumani, soția mea și cei doi copii: Maria-Alexandra și Mihai.Praznicul nașterii pruncului Iisus este declarația de iubire a lui Dumnezeu pentru noi toți și îndemnul la iubire față de aproapele nostru. La sărbătoarea Crăciunului venim cu colinde și daruri pentru cei apropiați, copii, părinți, bunici, pentru a aprinde în sufletele și în casele lor scânteia iubirii și a speranței! Împreună cu familia mea vă urez Crăciun luminat cu sfântă bucurie!La mulți ani!”.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri