Roxana
Dunga roșie în buletin a devenit unul dintre cele mai persistente mituri urbane din România. A apărut în perioada comunistă și s-a transmis din generație în generație. Mulți români cred că această dungă era un semn oficial pentru persoanele bolnave psihic. Alții spun că era o metodă de control sau marcare pentru indivizii „periculoși”. Deși nu există dovezi oficiale, legenda încă stârnește teamă și curiozitate.
Cum a apărut mitul legat de dunga roșie în buletin
Zvonurile legate de dunga roșie în buletin au circulat intens înainte de 1989. Se spunea că unele persoane aveau această marcă pentru că fuseseră internate la psihiatrie. Buletinul lor ar fi avut o dungă verticală, roșie, în partea dreaptă. În dreptul dungi se presupune că apărea un ștampila spitalului de psihiatrie unde fuseseră internați.
Tot potrivit zvonului, datele personale și poza din buletin erau poziționate diferit față de cele standard. Poza ar fi fost mutată spre margine, lăsând loc dungi roșii. Legenda susține că persoanele cu astfel de documente aveau un „statut special” în fața autorităților. Se spunea că nu puteau fi arestate sau trase la răspundere pentru fapte reprobabile.
Zvonul a prins putere în anii ’80, într-o perioadă de confuzie și lipsă de transparență. Mulți oameni au crezut că există o listă secretă cu persoane „problematice” marcate în acte. Așa a apărut legenda urbană care a fost transmisă oral, din cartier în cartier.
Dunga roșie ca formă de intimidare în comunism
Mulți dintre cei care au trăit în acea perioadă povestesc că unii indivizi „se dădeau nebuni” și pretindeau că au dungă roșie în buletin. Oamenii erau sfătuiți să nu le răspundă sau să nu îi provoace. Se presupunea că erau periculoși sau că erau protejați de sistemul comunist.
În realitate, nu a fost găsit niciun document oficial care să ateste existența buletinelor cu dunga roșie. De asemenea, nicio arhivă oficială nu conține informații despre un astfel de marcaj. Cu toate acestea, mitul a fost alimentat de teama colectivă și de lipsa de informare.
Asemenea povești serveau și ca explicație pentru comportamente ieșite din tipare. Dacă cineva era agresiv sau avea o atitudine nefirească, oamenii spuneau: „Are dungă roșie în buletin, nu te pune cu el”. Frica de autorități și sistemul represiv al vremii au transformat zvonul într-o „certitudine” pentru mulți.
Unii români își amintesc chiar și azi expresii precum: „Eu pot să fac ce vreau, am dunga roșie în buletin”. Această replică devenise un soi de scut social. În lipsa unei surse verificate, ea a funcționat ani întregi ca o formă de intimidare, în special în medii urbane.
Confuzia cu livretul militar și declarații controversate
Un alt aspect interesant este confuzia dintre buletin și livretul militar. În perioada comunistă, mulți încercau să evite armata. Existau cazuri în care tinerii erau diagnosticați cu afecțiuni psihice pentru a fi declarați inapt pentru serviciul militar. Așa a apărut ideea că și livretul putea avea o marcă distinctivă.
Într-o emisiune TV, manelistul Nicolae Guță a spus că a fost declarat bolnav psihic pentru a scăpa de armată. „Am dunga roșie în buletin”, a declarat el, sugerând că a folosit acest lucru ca pretext. Totuși, este posibil să se fi referit la livretul militar, nu la actul de identitate.
Această confuzie a contribuit și mai mult la răspândirea mitului. Mai ales în anii ’90, când noile generații au auzit aceste povești, dar fără contextul exact. Astfel, legenda s-a perpetuat, amestecând adevăruri fragmentare cu ficțiune populară.
Apar tot mai des relatări pe internet, în comentarii sau forumuri, de la persoane care susțin că au văzut sau cunoscut pe cineva cu o astfel de marcă. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste declarații nu este susținută cu dovezi concrete.
Ce spun specialiștii despre semnul distinctiv în buletin
Conform experților în istorie contemporană, dunga roșie în buletin este un mit urban. Nu există nicio mențiune oficială în legislația română despre un astfel de semn distinctiv. De asemenea, nici în perioada comunistă nu existau reglementări scrise care să prevadă marcarea persoanelor cu afecțiuni psihice în documentele de identitate.
Medicii psihiatri și istorici susțin că persoanele internate în centre de tratament nu aveau buletin separat. În unele cazuri, acestea aveau buletinul reținut pe durata spitalizării. Dar nu se introducea nicio modificare fizică asupra actului.
În plus, actuala legislație privind protecția datelor și drepturile persoanelor cu dizabilități interzice astfel de practici. În România, nu este permisă marcarea în acte oficiale a persoanelor pe criterii de sănătate sau orientare psihologică. Acest lucru ar constitui o formă gravă de discriminare.
De asemenea, autoritățile care emit acte de identitate (evidența populației) au precizat că nu există astfel de modele de buletin în arhivele statului. Imaginile care circulă online, în special în articole senzaționaliste, sunt trucaje sau interpretări greșite ale unor buletine deteriorate.
De ce persistă mitul dunga roșie buletin și în prezent
Legendele urbane au mereu un nucleu de adevăr, în jurul căruia se construiesc povești dramatizate. În cazul dungi roșii în buletin, frica de autoritate și controlul psihologic din perioada comunistă au alimentat acest mit. Mulți români au crescut cu povești despre oameni „nebuni” care aveau imunitate.
În lipsa de informații clare, aceste legende umplu golurile lăsate de lipsa de transparență. În plus, memoria colectivă păstrează cu ușurință povești ieșite din comun. Orice comportament bizar era asociat cu un „buletin cu dungă roșie”, chiar dacă nu fusese niciodată văzut.
Astăzi, mulți români încă mai întreabă ce înseamnă dunga roșie în buletin, iar rezultatele căutărilor pe internet sunt contradictorii. Unele surse menționează mitul ca pe o realitate, fără să ofere context. Altele îl demontează, dar fără explicații clare. Această ambiguitate perpetuează legenda.
Mai mult, expresia a devenit parte din limbajul colocvial: „Are dungă roșie” e sinonim cu „e nebun” sau „nu te pune cu el”. Chiar și fără suport real, mitul trăiește prin forța expresiei populare și prin transmiterea orală de la o generație la alta.
