Ce spune Anamaria Gavrilă după suspendarea anulării alegerilor prezidențiale. Decizia luată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a suspendat hotărârea Curții Constituționale ce anula alegerile prezidențiale din 2024, a generat un val de reacții în spațiul politic și juridic. Una dintre cele mai vocale voci este Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), care a salutat hotărârea cu un mesaj ferm: „Turul 2 înapoi este singura reparație corectă!”
Judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești a decis să suspende executarea Hotărârii CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, hotărâre prin care alegerile prezidențiale fuseseră anulate. În plus, instanța a admis acțiunea în anulare a acelei decizii și a stabilit că dosarul poate fi atacat cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de cinci zile.
Ce spune Anamaria Gavrilă după suspendarea anulării alegerilor prezidențiale
Anamaria Gavrilă, una dintre vocile proeminente care au contestat anularea alegerilor, a transmis un mesaj puternic prin intermediul rețelelor sociale.
„Astăzi, un judecător a avut curajul de a decide pentru adevăr. Astăzi, un judecător a salvat fața justiției din România”, a scris ea pe Facebook, imediat după ce minuta instanței a devenit publică.
Într-un mesaj anterior, Gavrilă pledase ferm pentru reluarea turului al doilea, spunând că este singura formă de reparație morală și juridică pentru ceea ce ea numește „un act de nedreptate” comis prin anularea alegerilor.
Ce prevede minuta deciziei Curții de Apel Ploiești
Hotărârea instanței din Ploiești are un caracter provizoriu, dar este suficient de puternică pentru a tulbura calendarul electoral. Iată ce prevede minuta:
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024 până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea CCR nr. 32. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.”
Candidatul Alianței România Înainte, Crin Antonescu, a adoptat o poziție reținută, afirmând că nu este tulburat de decizie și își continuă campania electorală.
„Sigur că e o știre care se va discuta. Eu știam că hotărârile Curții Constituționale sunt inatacabile. Dar nu sunt eu cel care trebuie să se pronunțe. Este o chestiune care se tranșează în justiție, și numai acolo. Mă pregătesc pentru alegerile din 4 mai, atât timp cât calendarul rămâne în vigoare”, a spus Antonescu într-o declarație publică.
Tudorel Toader: „Hotărârile CCR sunt definitive”
Fostul ministru al Justiției și fost judecător CCR, Tudorel Toader, a reacționat ferm la această decizie, afirmând că hotărârile Curții Constituționale nu pot fi atacate în justiție.
„Deciziile CCR sunt definitive și nu sunt supuse niciunei căi de atac. Nu poți suspenda ceea ce este imposibil de contestat”, a subliniat Toader.
Această poziție este susținută și de alți juriști, care consideră că decizia de la Ploiești nu are temei constituțional și ar putea genera un precedent periculos.
Reacțiile din societatea civilă și mediul politic
În rândul susținătorilor opoziției, decizia este privită ca o victorie temporară, dar esențială. Militanți ai societății civile vorbesc despre o „gura de aer pentru democrație”, iar partide precum Partidul Oamenilor Tineri consideră că această decizie redeschide calea unei exprimări libere și nealterate a votului popular.
Pe de altă parte, instituțiile oficiale, precum Biroul Electoral Central (BEC), au precizat că își continuă activitatea în conformitate cu hotărârile în vigoare și nu iau în considerare decizia instanței de la Ploiești, până la pronunțarea Înaltei Curți.
Dosarul va ajunge, cel mai probabil, la Înalta Curte de Casație și Justiție în zilele următoare. Acolo va fi analizată legalitatea hotărârii Curții de Apel Ploiești, iar decizia finală va avea puterea de a clarifica definitiv validitatea calendarului electoral.