Mirela Loșniță
— Cine s-ar uita vreodată la tine, găină?
Mihai spusese replica râzând, ca și cum era doar o glumă. Pentru Ana, însă, nu mai era nimic amuzant.
Ani la rând, suportase remarci despre felul în care arăta, despre hainele ei, despre faptul că nu câștiga suficient și despre cât de „norocoasă” trebuia să se considere că el încă rămânea lângă ea.
Soțul ei o umilea constant, până când într-o zi Ana a decis că ajunge
În seara aceea, Ana nu a plâns.
A rămas singură în bucătărie și și-a deschis aplicația bancară. Avea 1.842 de lei. Nu era o avere, dar erau banii ei, economisiți în timp.
Apoi a deschis un folder pe care Mihai nu știa că îl păstrează.
Înăuntru erau facturi, contracte, chitanțe și mesaje. Dovezile tuturor datoriilor făcute de el: credite, rate restante și penalizări pe care Mihai încercase mereu să le ascundă sau să le prezinte drept probleme „temporare”.
Atunci Ana a început să privească altfel tot ce se întâmpla în jurul ei.
A observat că Mihai își ascundea telefonul. Că ieșea tot mai des „cu băieții”. Că uneori venea acasă mirosind a parfum străin.
Dar nu l-a confruntat.
În schimb, și-a scos desenele vechi și a început să lucreze online. A încărcat câteva ilustrații și modele de broderie pe o platformă de freelancing.
Prima comandă a venit repede.
Apoi a doua.
Apoi a treia.
Mihai nu știa nimic.
Într-o seară, el a intrat furios în casă și a întrebat de ce nu fusese plătită o factură.
— Am plătit-o, i-a răspuns Ana.
— Cu ce bani?
— Cu ai mei.
Pentru prima dată, expresia lui Mihai s-a schimbat.
Câteva zile mai târziu, Ana a mers la bancă, la notar și apoi la o avocată. Avea toate documentele pregătite.
În seara decisivă, a pus dosarul pe masă.
Mihai a râs.
— Ce-i asta? Iar facturi? Hai, găină, nu mă plictisi.
Ana l-a privit fără să clipească.
— Divorț.
Râsul lui s-a oprit instantaneu.
În dosar erau dovezile datoriilor și actele necesare pentru partaj.
— De unde le ai?
— De la tine. Doar că eu am fost atentă.
Pentru prima dată, Mihai nu a mai găsit nicio replică.
Câteva luni mai târziu, Ana locuia într-o garsonieră mică, dar luminoasă. Pe balcon avea flori, pe masă schițe, iar munca online îi aducea suficient cât să se întrețină.
Într-o zi, telefonul a vibrat.
Era Mihai.
Un mesaj lung, plin de reproșuri și regrete.
Ana l-a șters fără să îl citească.
Apoi s-a privit în oglindă și a zâmbit.
Mult timp crezuse toate lucrurile urâte pe care el i le spusese.
Acum știa adevărul.
Nu avusese niciodată nevoie de cineva care să „se uite la ea”.
Avea nevoie doar să înceapă ea însăși să vadă cât valorează.
