Tragedie uriașă pe Drumul European E85, în județul Suceava. Doi bărbați din localitatea Boroaia și-au pierdut viața vineri, 24 octombrie, după ce mașina în care se aflau a fost lovită violent de un TIR care a derapat pe carosabilul umed. Printre victime se numără un consilier local AUR și prietenul său apropiat, care se întorceau de la Iași.
Potrivit primelor informații oferite de autorități, accidentul s-a produs în jurul orei 14:55, pe raza localității Cristești, pe drumul național DN2 – E85, una dintre cele mai circulate și periculoase artere din țară. Impactul a fost devastator, iar autoturismul celor doi bărbați a fost strivit pur și simplu sub greutatea autotrenului răsturnat.
Consilierul local AUR și prietenul său veneau de la Iași
Victimele sunt Vasile Ungureanu, consilier local AUR în comuna Boroaia, și prietenul său apropiat, Vasile Toma care era bolnav de cancer și venea de la Iași, unde făcuse citostatice.
Mașina condusă de consilierul AUR circula regulamentar, în direcția Cristești – Drăgușeni, când TIR-ul care venea din sens opus a derapat, din cauza carosabilului ud, și s-a răsturnat peste autoturism. În urma impactului violent, ambele victime au murit pe loc, fără ca echipajele medicale să mai poată face ceva pentru a le salva viața.
„Trebuia de luni într-o săptămână să-l opereze de cancer”, a declarat Mihai Toma – tatăl unuia dintre morţi, potrivit Observator.
„Munceau amândoi cu tractoarele. Se ajutau, făceau baloţi amândoi, unul cu tractorul, altul făca baloţi. Au ferme”, a declarat un martor.
Tragedia de pe DN2, confirmată de autorități
Inspectoratul de Poliție Județean Iași a transmis primele concluzii în urma cercetărilor la fața locului. La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 14:55, polițiștii rutieri au fost sesizați, prin apel 112, despre un accident produs pe raza localității Cristești, pe DN2 – E85. Din verificările preliminare a rezultat faptul că un bărbat, de 54 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, din direcția Drăgușeni spre Cristești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. TIR-ul s-a răsturnat pe partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din județul Suceava. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și al pasagerului din autoturism, un bărbat de 39 de ani.
Șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii tragediei.
E85, drumul groazei din Moldova
Drumul Național 2 (E85) este una dintre cele mai periculoase șosele din România, traversând județe precum Bacău, Vrancea, Iași, Buzău și Suceava. Zilnic, sute de tiruri și mii de autoturisme circulă pe această rută intens tranzitată, care leagă Capitala de nordul Moldovei.
În ultimele luni, pe E85 s-au înregistrat numeroase accidente mortale, cauzate de viteza excesivă, neatenție sau condiții meteorologice nefavorabile. În cazul tragediei de la Cristești, polițiștii cred că drumul ud și viteza prea mare pentru condițiile de trafic au dus la pierderea controlului asupra TIR-ului.
Martorii au descris scene de groază la locul accidentului. Autoturismul celor doi bărbați a fost pur și simplu zdrobit sub greutatea camionului. „Nu se mai putea face nimic. Mașina era complet strivită. Era o imagine greu de privit”, au declarat localnicii care au asistat la intervenția echipajelor ISU și SMURD.
AUR Suceava, mesaj de condoleanțe pentru colegul pierdut
După confirmarea identității victimelor, organizația AUR Suceava a transmis un mesaj public de condoleanțe, exprimând durerea pentru pierderea unuia dintre membrii activi ai partidului.
„AUR Suceava își exprimă profundul regret pentru pierderea colegului nostru, Vasile Ungureanu, consilier local în Boroaia, care și-a pierdut viața în tragicul accident rutier produs astăzi la Drăgușeni. Am pierdut un om bun, dedicat și mereu alături de comunitatea sa, un coleg implicat și un prieten adevărat. Plecarea sa fulgerătoare lasă un gol imens în rândurile noastre și în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i ofere lumină veșnică”.
Sursa foto: RTVSursa foto: RTV
Mesajele de susținere nu au întârziat să apară și din partea altor colegi de partid, dar și a prietenilor celor doi bărbați. Comunitatea din Boroaia este profund marcată de tragedie, iar în localitate a fost declarată o zi de doliu local.