Jorge a trecut prin clipe de coșmar, ca părinte! Fiul său de numai 5 ani a ajuns în stare gravă la un spital din Capitală. Medicii i-au pus un diagnostic dur, așa că micuțul a rămas internat mai multe zile alături de mama sa.
Fiul de doar 5 ani al lui Jorge și al soției sale, Ramona, a trecut printr-o perioadă grea din pricina unor probleme de sănătate.
Și pentru că starea copilului a fost din ce în ce mai rea, părinții l-au dus la un spital privat din Capitală, unde a rămas internat.
Clipe de coșmar pentru Jorge! Fiul artistului a ajuns în stare gravă la spital
Jorge a povestit cum a început întregul calvar pentru orice părinte, în urmă cu două săptămâni.
„Nu am crezut că am putea trece prin așa ceva vreodată. Problemele cu David ne-au dărâmat. Boala asta a fost foarte agresivă. (…) Are o bacterie foarte severă.
A debutat cu o tuse, apoi a avut febră, a mâncat bine, iar următoarea zi a fost mai rău. Pediatra ne-a dat antibiotic, dar următoarea zi a fost și mai rău. Tușea foarte rău și am plecat cu el la spital. Medicii i-au făcut rapid analize de sânge și au descoperit această bacterie.
Soția mea se află internată cu el în spital, acolo doarme… Mă rog, mult spus doarme pentru că îl supraveghează non stop. Eu nu pot să stau cu ei, merg și îi văd prin geam, pentru că protocolul este foarte riguros. A stat două nopți pe oxigen, ce să mai spun. Nu am cuvinte”, a explicat emoționat Jorge pentru Click.ro.
Fiul lui Jorge, zi de naștere anulată: “Ne-a rupt inima”
Și dacă se pregăteau de petrecere, acum au fost nevoiți să aștepte răspunsul medicilor.
„Așteptăm sa ne spună medicii. Aveam organizată petrecerea lui de 5 ani, cu 25 de copii, colegii lui. Ne-a rupt inima! Am avut niște zile crunte”, a mai povestit Jorge pentru Click.ro.