Adriana Bahmuțeanu continuă să facă declarații spumoase după moartea lui Prigoană! Vedeta a precizat că ar fi vrut să se mute în vila lui fostului ei soț, dacă fiii vitregi, Honorius și Silvius Prigoană, i-ar fi propus. În plus, bruneta avea și o condiție pentru a-i lăsa pe copiii ei în casa afaceristului.
Adriana Bahmuțeanu și-ar dori să stea în vila lui Silviu Prigoană
Cât timp au fost căsătoriți, Adriana Bahmuțeanu a locuit în casa lui Silviu Prigoană! După ce au divorțat, vedeta a fost nevoită să plece din locuința luxoasă, deși și-ar fi dorit să îi crească pe băieții ei acolo.
Casa în care a locuit Silviu Prigoană este una de-a dreptul spectaculoasă! Vila dispune de 14 dormitoare, un loc de joacă, piscină interioară, dar și o sală de jocuri. Acum, după decesul afaceristului, vedeta consideră că ar fi putut să îi supravegheze cel mai bine pe minori din proprietatea lui Prigoană.
„Asta mi-aș fi și dorit. Mi-aș fi dorit să vorbim ca o familie, chiar dacă o familie disfuncțională, dar totuși, o familie, să discutăm între noi aspectele care privesc inclusiv succesiunea, inclusiv problemele legate, inclusiv situația minorilor. (…) Era frumos și omenesc să respectăm memoria decedatului, trebuia să stăm împreună, eu trebuia să fiu lăsată să intru în casă, ca să pot sta cu copiii mei, să pot sta cu ei”, a mărturisit Adriana Bahmuțeanu.
Totodată, Adriana Bahmuțeanu ar fi fost dispusă să îi lase pe copiii ei o perioadă în casa fostului ei soț, dar avea și condiție în acest sens. Ar fi sperat ca Honorius și Silvius Prigoană să-i facă o propunere, aceea de a locui și ea în casa lui Prigoană.
„Eram dispusă să las copiii acolo o perioadă, cu condiția să îmi fie permis accesul în casă atunci când îmi doresc eu și inclusiv să rămân cu ei acolo, în acea casă, cum era firesc în asemenea situație tragică. Mă puteam muta acolo și era firesc ca frații să îmi propună asta. E o casă mare, cu 14 dormitoare, piscină, loc de joacă, păcănele”, a mai spus vedeta.
Și-a revăzut copiii la o săptămână după moartea lui Silviu Prigoană
După moartea lui Silviu Prigoană, Eduard și Maximus au rămas în casa tatălui, alături de fratele lor mai mare, Honorius, și de avocatul familiei. Situația a fost tensionată, Adriana declarând că nu i s-a permis să-și vadă copiii. Aceasta a apelat la autorități pentru a reuși să-și întâlnească băieții, iar intervenția DGASPC a făcut posibil acest lucru.
„M-am întâlnit cu copiii. I-am luat în brațe pe copii, dar sunt confuzi. Ei au pus mâna pe certificatul de deces al lui Silviu Prigoană. Ei sunt bucuroși că eu nu am pus mâna pe el. Certificatul este la doamna avocat. Eu am certificatul de deces de la primărie, este la doamna avocată”, a spus Adriana Bahmuțeanu la Un show păcătos.
Vedeta a explicat că certificatul de deces, aflat acum la avocata sa, este necesar pentru a demonstra că ea este singurul părinte al copiilor rămas în viață. Această etapă este crucială în procesul de partaj ce urmează să fie deschis.