Redactia.ro
Home » Știri » Contoarele inteligente devin obligatorii. Cine este nevoit să și le monteze și cât costă

Contoarele inteligente devin obligatorii. Cine este nevoit să și le monteze și cât costă

contor inteligent

Vești importante pentru cei care locuiesc la bloc. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică a fost promulgată în cursul zilei de luni, pe 9 ianuarie. Iată ce sschimbări au fost făcute și ce trebuie să știți despre noile modificări.

Cât costă montarea unui contor inteligent

Legea care a fost promulgată luni oferă consumatorilor posibilitatea de a-și instala un contor inteligent, la cerere care să le ofere toate informaţiile relevante. Astfel, clienţii vor avea acces la date obiective şi transparente privind consumul propriu şi la preţurile asociate consumului pe care l-au realizat.

„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică în sistem de distribuţie orizontală este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2023 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit„, se arată în actul normativ.

Montarea unui repartitor costă între 70 și 100 de lei. În funcție de numărul de camere va fi nevoie de un număr mai mare sau mai mic de repartitoare, câte unul pentru fiecare calorifer.

Cu ce diferă un contor inteligent față de cel clasic

Spre deosebire de contorul clasic, contorul inteligent poate transmite date în timp real, de la distanță. „Pe afișaj mai indică și alte lucruri, ora, data, dacă consumi energie reactivă, inductivă sau alte lucruri. Poți să ai o variantă de înregistrare diferențiată zi noaptea și atunci ai un tarif pe noapte, unul pe zi și aceste contoare îți indică permanent.”, explică electricianul.

Până în acest moment, puțin peste 1,7 milioane de români au astfel de echipamente, conform datelor oficiale. Numărul a crescut în ultima perioadă, însă ritmul poate fi afectat de actuală criză a semiconductorilor , au transmis reprezentanții ANRE, potrivit Știrilor PRO TV.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: