Loredana Ionescu
Ana își trăia povestea de dragoste interzisă cu Mihai de mai bine de un an. Era conștientă că el era căsătorit, dar își spunea că sentimentele lor meritau riscul. „Ea nu-l înțelege, iar eu îi ofer ce are nevoie”, își repeta Ana, justificând orele furate pe care le petreceau împreună.
Mihai venea la ea mereu cu acea charismă dezarmantă, iar promisiunile lui că într-o zi își va lăsa soția păreau sincere. Însă, într-o seară rece de toamnă, când el plecase în grabă spre casă, Ana găsi ceva ce avea să-i răstoarne întreaga lume.
Sacoul lui Mihai, lăsat pe spătarul scaunului din dormitorul ei, ascundea un plic alb, bine îndesat în buzunarul interior. Inițial, Ana se gândi să-l lase acolo, dar curiozitatea învinse. Ce putea ascunde Mihai de ea?
Credea că este iubirea lui secretă… dar a descoperit că era doar o piesă într-un joc”
Cu mâini tremurânde, desfăcu plicul și găsi o scrisoare scrisă de mână. Fiecare cuvânt o lovea precum un ciocan:
**„Dragă Ioana,
E greu să îți scriu această scrisoare, dar nu mai pot continua așa. Tu ești femeia care m-a salvat când eram pierdut, cea care mi-a oferit înțelegere și pasiune. Știu că ți-am cerut răbdare, dar acum e timpul să fiu sincer cu tine. Am încercat să mă împart între tine și Ana, dar nu mai pot continua cu această duplicitate.
Adevărul este că soția mea bănuiește ceva, iar situația devine din ce în ce mai complicată. Trebuie să punem capăt acestei relații. Nu pentru că nu te iubesc – te iubesc – dar vreau să protejez ce a mai rămas din familia mea și să evit o tragedie.
Te rog să mă înțelegi și să îmi respecți decizia.
Cu drag,
Mihai”**
Ana simți cum i se taie respirația. Cine era Ioana? Mihai avea o altă amantă? O a treia femeie pe lângă soția lui și ea? Mintea îi era un haos, iar furia începea să crească.
„Deci, toate minciunile lui frumoase erau pentru două femei? Eu și Ioana…”, își spuse Ana, ținând scrisoarea strâns în mâini.
Confruntarea
Când Mihai se întoarse la Ana în seara următoare, ea îl aștepta cu scrisoarea pe masă. El intră zâmbind, dar zâmbetul i se șterse imediat când văzu plicul.
„Ce-i asta?”, întrebă el, încercând să pară calm.
„Asta vreau să te întreb și eu, Mihai. Cine e Ioana? Altă victimă a minciunilor tale?”
Mihai se foi în loc, evitând să o privească în ochi. „Ana, nu e ceea ce crezi…”
„Nu? Nu e ceea ce cred? Atunci explică-mi de ce scrii declarații de dragoste unei alte femei în timp ce îmi spui că mă iubești pe mine! Spune-mi cum ai timp să jonglezi între soția ta, eu și… ea!”
Încolțit, Mihai încercă să explice, dar cuvintele lui sunau goale. „Ioana… Ioana a fost o greșeală. E complicat, Ana. Am crezut că pot să mă descurc, dar situația mi-a scăpat de sub control.”
„O greșeală? Cum îndrăznești să o numești așa? Și eu ce sunt? Alt trofeu pentru ego-ul tău?”
Mihai tăcea, iar Ana înțelese că nu avea să primească răspunsurile pe care le voia. Furioasă și dezamăgită, îi întinse scrisoarea și-i deschise ușa. „Pleacă, Mihai. Și să nu te mai întorci.”
După plecarea lui Mihai, Ana simți o eliberare ciudată. Durerea trădării era reală, dar la fel de reală era și ușurarea că ieșise dintr-o poveste construită pe minciuni.
Într-o zi, se hotărî să o contacteze pe Ioana. Merita să știe adevărul. Întâlnirea lor fu tensionată la început, dar curând descoperiră cât de asemănătoare erau poveștile lor. Amândouă fuseseră înșelate, folosite și amăgite de același bărbat.
Ioana zâmbi amar: „Mihai? Să-l țină soția lui. Noi merităm ceva mai bun.”
Ana râse pentru prima dată după mult timp. Avea dreptate. Era timpul să lase totul în urmă și să își construiască o viață în care să nu fie niciodată „a doua opțiune”.
Mihai? Rămase singur, încercând să-și repare căsnicia, dar descoperind că nimic nu mai era la fel. Femeile pe care le înșelase găsiseră puterea de a merge mai departe fără el.
Sursa foto: Arhivă
