Miruna
Un român din Cluj a trăit, fără să știe, cu o datorie veche de aproape 20 de ani, după ce a făcut un credit de doar 3.000 de lei în 2006 și l-a uitat complet. Când a primit în 2025 citația prin care o firmă de recuperare îi cerea să plătească suma restantă, bărbatul a crezut că urmează un coșmar financiar. Dar ceea ce a decis instanța a șocat pe toată lumea și a devenit viral. Cazul său arată cât de surprinzătoare pot fi efectele prescripției și cât timp pot rămâne ascunse datoriile uitate.
Povestea clujeanului care a scăpat de plata unui împrumut după 19 ani
Un bărbat din județul Cluj a devenit subiect de discuție națională după ce a reușit să scape de plata unui credit contractat în urmă cu 19 ani. Povestea lui, la prima vedere banală – un împrumut mic, uitat în timp – scoate la lumină o problemă mai puțin cunoscută, dar extrem de importantă: prescripția datoriilor. Într-o perioadă în care tot mai mulți români se confruntă cu rate, executări silite sau notificări ale firmelor de recuperare, cazul clujeanului arată cum uneori timpul poate deveni aliat pentru debitor, iar legislația poate oferi o soluție neașteptată.
Totul a început pe 18 mai 2006, atunci când bărbatul a făcut un credit de 3.000 de lei la CEC. O sumă mică la vremea respectivă, un credit obișnuit pentru nevoile personale de zi cu zi. Doar că, odată cu trecerea anilor, viața l-a purtat în alte direcții, iar ratele au rămas neplătite. Ani de zile nu a primit nicio notificare oficială, nicio somație, niciun semn că cineva ar urmări recuperarea sumei. Astfel, împrumutul a fost uitat, îngropat în memorie, ca o poveste veche care nu mai părea să aibă vreo relevanță.
Cum a ajuns un credit uitat să fie reactivat după aproape două decenii
După o perioadă îndelungată de tăcere, în 2025 bărbatul s-a trezit chemat în instanță de o firmă de recuperare a creanțelor. Aceasta cumpărase între timp datoria de la bancă și încerca să obțină plata sumei restante. Deși creditul inițial fusese de 3.000 de lei, recuperatorii au cerut în instanță aproximativ 2.283 de lei, reprezentând debitul rămas și cheltuielile asociate procesului.
Pentru mulți, faptul că o astfel de datorie a fost reactivată după aproape 20 de ani pare greu de crezut, însă în România astfel de situații nu sunt rare. Băncile și instituțiile financiare cesionează frecvent credite vechi către firme specializate în recuperarea datoriilor, iar acestea încearcă uneori să valorifice creanțele chiar și la decenii distanță.
Totuși, în acest caz, instanța a constatat că dreptul de a cere recuperarea datoriei era demult prescris. Termenul general de prescripție pentru astfel de creanțe este de trei ani, iar din 2006 până în 2025 nu a existat nicio acțiune concretă din partea creditorului care să întrerupă acest termen.
Astfel, judecătorii au decis că bărbatul nu mai poate fi obligat la plată. Practic, legea a stabilit că dreptul firmei de recuperare s-a stins, indiferent de valoarea datoriei sau de cine o deținea.
Ce este prescripția și cum îi poate proteja pe debitori
Prescripția reprezintă o instituție juridică prin care un creditor își pierde dreptul de a acționa în instanță pentru recuperarea unei datorii, dacă a trecut o anumită perioadă de timp fără să întreprindă demersuri legale. În România, termenul standard pentru datoriile provenite din credite sau contracte este, în general, de trei ani.
În cazul clujeanului, acești trei ani au trecut fără ca banca sau firmele de recuperări care au preluat ulterior datoria să întreprindă vreo acțiune reală pentru recuperarea sumei. Nicio somație, nicio executare silită, nicio notificare trimisă în perioada termenului legal. Astfel, prescripția a intervenit automat, chiar dacă debitorul nu a solicitat acest lucru.
Decizia instanței arată cât de important este ca debitorii să își cunoască drepturile. Mulți români se tem de firmele de recuperare și cred că sunt obligați să plătească orice sumă cerută, indiferent de timpul scurs. În realitate, dacă o datorie este prescrisă, ea nu mai poate fi executată silit, iar debitorul nu mai este obligat să achite suma.
Este esențial însă ca fiecare caz să fie analizat separat. Dacă în termenul legal a existat măcar un act de executare, o notificare oficială sau o recunoaștere a datoriei, prescripția se poate întrerupe, iar termenul se reia de la zero. În acest caz, însă, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.
