Cristina Ciobănașu anunța, în noiembrie 2023, că plănuiește să facă pasul cel mare alături de partenerul său de viață, Alexandru Mureșan. După trei ani de relație, cei doi discutaseră deja despre nuntă, dar, surprinzător, lucrurile nu au evoluat conform așteptărilor. Cristina Ciobănașu, cunoscută pentru discreția sa în ceea ce privește viața personală a dat detalii sincere din relația ei.
Planurile de nuntă, amânate pe termen nedeterminat
Actrița de 28 de ani a fost sinceră în legătură cu statutul actual al relației sale, precizând că nu există, momentan, o dată concretă pentru nuntă.
„Cu nunta deocamdată nu facem nimic. O să se întâmple la un moment dat. Nu ne-am despărțit, n-am anunțat vreo secundă că mâine e nunta. Nu am nici inel! Nu am stabilit nimic. E adevărat, se va întâmpla, dar când anume nu știm. Cu siguranță că veți auzi lucruri mai clare din partea mea atunci când va fi să fie. Nu cu cinci luni înainte, dar, probabil, cu o săptămână-două înainte de marele eveniment voi anunța”, a declarat Cristina Ciobănașu, pentru Click!TV.
Deși există dorința de a oficializa relația, organizarea unui astfel de eveniment pare să fie un obstacol major pentru actriță.
„Acum, depinde și ce fel de nuntă vrei. Nici măcar nu ne-am hotărât ce fel de nuntă vrem. De fapt, acolo e problema. Ne dorim cu multă lume, dar fix chestia asta de organizare pe mine mă descurajează total. Nu poate să organizeze altcineva pentru mine?! Eu doar să mă prezint la nuntă.Copii ne dorim amândoi. Eu, una, nu îmi doresc copii înainte de nuntă. Dar nu poți să controlezi planurile celui de Sus. Dar, pe cât se poate, mi-aș dori întâi nuntă, apoi copii”, a mai spus Cristina.
Relația cu Bianca Purcărea în cadrul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Pe lângă aspectele legate de viața personală, Cristina Ciobănașu a discutat și despre noua provocare profesională în cadrul show-ului „Te cunosc de undeva”. Aceasta face echipă cu Bianca Purcărea, iar colaborarea dintre ele pare să fi fost una reușită încă de la început.
„Noi ne distrăm la filmări, muncim foarte mult și personajele sunt super frumoase. Ruli (n.r: ruleta) chiar a ținut cu noi până acum cel puțin, am filmat deja cinci ediții.
Noi nu ne știam dinainte, a fost o propunere din partea producătorilor. Ne-am împrietenit la această emisiune. Eu știam de ea din on-line. Suntem o pereche nedespărțită acum.
Lucrăm destul de mult ca personajele să iasă cât mai aproape de realitate și am ieșit și de vreo două-trei ori împreună, ca prietene. Adevărul e că programul este foarte solicitant și ne vedem foarte mult la muncă. Trebuie să ne mai găsim timp și pentru familie.
Show-ul e diferit față de serialele tv, pentru că se filmează în regim de live. Dacă nu ți-a ieșit ceva nu ai voie să repeți. Și emoțiile nu se compară! Pentru fiecare ediție în parte am avut emoții din ce în ce mai mari. Eu pun și presiune pe mine, nu am voie să greșesc! Emoțiile sunt și distructive câteodată, dar mergem înainte.
Eu, una, mi-am dorit foarte mult să ajung la <<Te cunosc de undeva>>. Acum, visul a devenit realitate și încerc să mă și bucur de el!”, a declarat Cristina Ciobănașu pentru Click!TV.
Cristina Ciobănașu este una dintre cele mai apreciate actrițe ale noii generații. Cariera sa a fost susținută de regizoarea Ruxandra Ion, care a adoptat-o în copilărie și a împins-o spre succes.
De-a lungul anilor, Cristina a fost în atenția publicului nu doar datorită talentului său actoricesc, ci și pentru relația sa de aproape un deceniu cu Vlad Gherman. După despărțire, Vlad s-a căsătorit cu Oana Moșneagu, în timp ce Cristina trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Alexandru Mureșan.




















