Cristina Cohuț
Cristina Deleanu, actrița cu voce caldă și privire demnă, s-a stins discret, la fel cum a trăit. Fără scandaluri, fără compromisuri. A lăsat în urmă o scenă românească mai săracă, dar și o ultimă dorință – una neobișnuită, pe care familia ei o va respecta până la capăt. Va fi incinerată, conform propriei decizii. Trupul ei a fost depus la capela Vitan Bârzești, locul unde prietenii, colegii și admiratorii o pot conduce pe ultimul drum.
Eugen Cristea, soțul ei de peste 40 de ani, rămâne în tăcere. O tăcere care nu mai joacă roluri. Nu mai caută cuvinte. Doar se sprijină de amintiri și de durerea care vine în valuri.
O carieră impresionantă, trăită cu discreție și eleganță
Cristina Deleanu a fost mai mult decât o actriță. A fost un simbol al decenței într-o breaslă care și-a pierdut deseori reperele. A urcat pe scenă încă din tinerețe, cu o voce caldă, un zâmbet reținut și o disciplină care i-a cucerit rapid colegii de generație. A fost absolventă a IATC, acolo unde a avut colegi și profesori legendari. Și-a clădit drumul prin muncă, nu prin compromisuri.
A jucat la Teatrul Național din București, la Teatrul Mic, dar și în numeroase producții TVR care au consacrat-o. Și-a păstrat un anume firesc chiar și în cele mai dramatice roluri. Nu ridica vocea decât când personajul o cerea. Nu ieșea din scenă până când lumina nu se stingea. Era una dintre acele actrițe care nu își jucau gloria. O trăiau în tăcere.
Povestea lor a început discret, într-un decor de repetiții și spectacole. Se iubeau de 40 de ani și câteva luni. Urma să fie aniversarea a 41 de ani de relație pe 4 august 2025. Eugen Cristea a fost mereu umbra caldă din spatele Cristinei. Sau, uneori, lumina din fața ei. Un partener de scenă, dar mai ales de viață.
În ultimele luni, boala a erodat-o pe Cristina. Dar ea nu s-a plâns niciodată. Nu a cerut mila nimănui. Nici măcar în ultimele zile, când sufletul i se frângea, dar zâmbetul nu dispărea.
Dorința incinerării: un testament al demnității
Cristina Deleanu a cerut să fie incinerată. Nu din vanitate. Nu din răzvrătire. Ci dintr-un profund respect față de ideea de libertate. Ea, care și-a trăit viața cu demnitate, a dorit să-și încheie călătoria tot așa. Fără formalisme, fără drame publice. Familia îi respectă decizia, deși nu este o practică obișnuită în România.
Actrița a fost mereu departe de tabloid. Nu a fost subiect de scandal, nu și-a expus viața. Și-a purtat greutățile cu grație și și-a apărat familia cu îndârjire. A refuzat să devină o caricatură publică, în vremuri în care mulți artiști au alunecat spre ridicol.
Ultimul său interviu datează de acum câțiva ani, când spunea cu seninătate: „Mi-e bine. Joc cât pot. Citesc, iubesc, trăiesc. Și îmi place să fiu acolo unde e liniște.”
„Dincolo de durere chiar sfâșietoare, chiar nu mi-aș fi imaginat că poate fi o durere sfâșietoare. (…) Dispariția doamnei Cristina Deleanu este tragică. Singurul lucru care mă liniștește este faptul că a trăit o viață lungă și, îndrăznesc să spun eu, o viață frumoasă și plină de împliniri. Îmi pare rău că nu am ajuns la o cifră pe care mi-aș fi dorit-o. Pe data de 4 august am fi împlinit 41 de ani de când suntem împreună. Așa avem 40 de ani și câteva luni. Îmi pare foarte rău”, a declarat Eugen Cristea la Știrile Antena Stars, potrivit cancan.ro.
Acum, liniștea s-a așezat în jurul numelui ei. Dar vocea, replicile, prezența ei rămân în memoria colectivă.
Cristina Deleanu și generația uitată
Actrița făcea parte dintr-o generație de aur. O generație care a format publicul. Care a ținut în viață teatrele în vremuri grele. Care nu cerea, ci oferea.
Acum, pe măsură ce acești oameni pleacă, rămâne un gol. Un gol care nu poate fi umplut de breaking news, virale sau vedete de carton. Cristina Deleanu făcea parte din acel filon nobil al culturii românești care nu avea nevoie de aplauze ca să strălucească.
În ultimele luni, Cristina Deleanu fusese rar văzută. O singură apariție recentă, la o gală dedicată teatrului românesc, a arătat-o vizibil slăbită, dar prezentă. Cu o eșarfă și un zâmbet care ascundea durerea.
Un adio fără fast, dar cu esență
Cristina Deleanu nu va avea parte de funeralii naționale, dar va avea parte de ceea ce a prețuit cel mai mult: respectul. Trupul său va fi incinerat, conform voinței ei.
Nu vor fi defilări publice, nici discursuri sentimentale. Doar un cerc de oameni dragi, care au iubit-o sincer. Și poate o floare, un vers, o lacrimă lăsată în liniște.
Rămân rolurile. Rămâne vocea ei caldă din teatrul radiofonic. Rămân scenele din filmele românești de dinainte și de după ’89. Rămân repetițiile în care era mereu prima și întotdeauna pregătită.
Familia cere respect pentru intimitatea momentului. Dar cine vrea să o omagieze, o poate face în felul cel mai sincer: recitând un vers, revăzând un spectacol, ducând o floare la capela unde trupul ei a fost depus. Sau, pur și simplu, alegând decența într-o lume care o uită.
