Adela Popescu și Radu Vâlcan dețin o vilă luxoasă din zona Pipera, București. Cuplul s-a mutat în superba casă în anul 2020, după ce au amenajat-o cu stil și eleganță. Iată câteva imagini din interiorul imobilului!
Adela Popescu și Radu Vâlcan locuiesc într-o vilă luxoasă
Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt căsătoriți de 9 ani și au împreună trei copii. Pentru că familia lor e numeroasă, soții au decis să se mute într-o casă mai mare. La finalul lui 2020, Adela și Radu s-au mutat definitiv în casa visurilor. Fosta actriță era atunci însărcinată cu al treilea copil.
Cei doi au dezvăluit că s-au mutat în această casă în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2020. Casa a fost amenajaă în stilul minimalist, însă piesele de mobilier au costat o avere. Radu Vâlcan mărturisea că și-a dorit foarte mult să aibă o insulă de gătit la bucătărie, dar și un dressing spațios doar pentru el.
„Am pornit de la ideea de a avea o locuință cu piese de foarte bună calitate și să nu le văd. Adică eu mi-am dorit să nu avem sertare, sertărașe, care în timp să se umple cu tot felul de obiecte. Ne-am dorit stilul ăsta minimalist, culori cât mai puține și cu câteva accente care să dea căldură, că totuși e un cămin cu trei copii”, a precizat Adela Popescu. „Eu mi-am dorit pe clasic și anume o insulă de gătit și un dressing la noi în cameră”, spunea și Radu Vâlcan.
Piese de mobilier scumpe
Doar patul matrimonial a costat 5.000 de euro, iar în living, cei doi au ales o canapea verde, care a costat 36.000 de lei. Adela Popescu și-a dorit să folosească aceleași culori în toate camerele, astfel că bejul și verdele predomină peste tot.
Tot în dormitorul lor se găsește și dressingul spațios, precum și un televizor smart. Patul și canapeaua nu sunt singurele piese de lux din vila Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan. Cada a fost 9.450 lei, în timp ce bateria căzii a fost 8.000 de lei.
Își fac casă și la Șușani
Adela Popescu și Radu Vâlcan își construiesc casă la Șușani, acolo unde prezentatoarea a crescut. De curând au făcut și o vizită, lucrările sunt în toi.
„De ce casă de vacanță la Șușani? Noi suntem deja foarte mulți și nu prea mai încăpem în casa părintească. 😅 Pentru că avem trei copii și ne dorim să își petreacă măcar vacanțele la sat.
Pentru că dacă făceam o casă în apropiere de București, într-un loc în care oamenii își fac case de vacanță, am fi mers într-un loc «steril», impersonal poate. Chiar dacă din punct de vedere al investiției ar fi fost o idee mai bună”, explica ea pe Instagram.
Sursă foto: Captură Youtube, Instagram