Redactia.ro

Cum arată casa unde s-a pregătit actul Unirii de la Alba Iulia? A fost restaurată după mai bine de 10 ani

GALERIE FOTO (3) Sursa foto: Facebook / Gabriel Pleșa

Casa în care au avut loc primele ședințe ale Consiliului Dirigent, după Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918, a fost redeschisă publicului după un amplu proces de restaurare care a durat aproape zece ani. Imobilul, cunoscut drept Casa Memorială „Camil Velican”, poartă numele primului primar român al municipiului Alba Iulia și reprezintă un reper important pentru istoria locală.

Clădirea a fost cumpărată de Primăria Alba Iulia în urmă cu un deceniu, de la moștenitorii familiei Velican. Demersurile pentru salvarea imobilului au început după ce acesta ajunsese într-o stare avansată de degradare. Casa a fost inaugurat⁠ă oficial în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale.

Sursa foto:  Facebook / Gabriel Pleșa
Sursa foto: Facebook / Gabriel Pleșa
Sursa foto:  Facebook / Gabriel Pleșa
Sursa foto: Facebook / Gabriel Pleșa

Procesul de achiziție și restaurare

Primarul Gabriel Pleșa, care a inițiat achiziționarea clădirii în 2016, pe vremea când era viceprimar, a explicat că administrația locală a cumpărat imobilul cu 120.000 de euro.

„În 2016, prin hotărârea Consiliului Local, s-a cumpărat casa de la moștenitori. Mai trăia, la Cluj, nepoata lui Camil Velican. A urmat apoi o luptă ca să putem să restaurăm ceea ce vedeți aici. Voiam să o terminăm la Centenarul Unirii, în 2018, dar nu am reușit să obținem finanțare atunci. În 2021 am reușit să bugetăm lucrarea și în 2022 am încheiat un contract, care s-a prelungit de vreo două-trei ori – a trebuit o nouă expertiză, un proiect tehnic. Am încercat să restaurăm cât mai fidel. Acum, casa este parte din patrimoniul național”, a declarat Gabriel Pleșa la inaugurare.

Echipele de specialiști au început cercetările în octombrie 2022, acestea incluzând investigații istorico-arhitecturale, studii de parament, analize stratigrafice și documentare fotografică. Costurile totale ale restaurării au depășit 1,1 milioane de euro.

Intervențiile au readus la viață o clădire cu stil secession vienez, păstrând structurile, tâmplăria și pardoselile originale, în timp ce decorurile au fost restaurate manual.

Obiecte originale și piese unice expuse pentru prima dată

O parte dintre piesele expuse în casă provin chiar din sufrageria familiei Velican și au fost puse în custodia Primăriei de Muzeul Național de Istorie a României. Unele dintre aceste obiecte nu au mai fost expuse niciodată până acum. Alte piese provin direct de la moștenitorii familiei.

Vizitatorii pot vedea:

  • un bufet masiv din stejar sculptat cu motive florale și geometrice;

  • o vitrină prevăzută cu 16 cristale șlefuite;

  • un bufet mic din aceeași esență de lemn;

  • o masă triplu extensibilă din 1908;

  • un set de patru scaune tapițate cu piele.

„Expoziția se desfășoară pe parcursul a șapte săli tematice, în care vizitatorii vor descoperi mobilier de început de secol XX, bunuri ce au aparținut familiei Velican, piese din patrimoniul Centrului Cultural Palatul Principilor, precum și donații, toate acestea încercând să-l introducă pe vizitator în atmosfera epocii interbelice”, a explicat Alexandra Sicoe, conservator.

Autoritățile din Alba Iulia vor să achiziționeze și penița cu care s-a semnat Actul Unirii la 1 Decembrie 1918, împreună cu călimara originală, pentru a completa colecția casei memoriale.

Istoria casei, loc simbolic pentru pregătirea Unirii

Casa Velican, construită la începutul secolului XX, are o importantă valoare istorică. Camil Velican, primul primar român al orașului și una dintre personalitățile care au pregătit Marea Adunare, a locuit aici. Între 2 și 4 decembrie 1918, imobilul a devenit sediul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului, Crișanei și al ținuturilor românești din Ungaria.

Nepoata lui Camil Velican, Elena Giurgiuman, descrie rolul casei într-un articol publicat în revista „Dacoromania”:

„Casa familiei Velican a devenit unul dintre principalele locuri stabilite pentru primirea delegaților și de întâlnire a fruntașilor ardeleni în vederea organizării zilei de 1 Decembrie. Consfătuirile începeau de dimineață și adesea se terminau târziu în noapte. (…) A fost aleasă această casă deoarece era încăpătoare, clădirile instituțiilor din oraș fiind ocupate de autoritățile administrației austro-ungare. Un alt criteriu a fost acela că familia Velican avea vechi relații cu luptătorii marcanți pentru cauza Unirii. (…) Consiliul Dirigent a funcționat aici până la strămutarea sa la Sibiu, pe 4 decembrie 1918.”

Destinul clădirii în perioada comunistă și după 1989

Cariera lui Camil Velican a continuat după Unire; a fost prefect al județului Alba de Jos și a obținut două mandate de deputat. A murit în 1937.

Între 1937 și 1940, casa a fost extinsă, dar după instaurarea regimului comunist, soția sa, Georgeta Velican, a fost persecutată și arestată. În 1950, locuința a fost naționalizată, iar Georgeta a fost evacuată într-o singură oră și trimisă forțat la Ocna Mureș. A murit în 1968 la Cluj, primind post-mortem titlul de „luptător pentru rezistență anticomunistă”.

După naționalizare, imobilul a devenit sediul Întreprinderii Județene de Construcții și Montaj Alba. După 1989, casa a fost retrocedată moștenitorilor, însă nefiind locuită, s-a degradat. În 2010 au fost efectuate intervenții minime pentru a preveni prăbușirea.

Restaurarea actuală a readus la lumină elementele originale, iar casa Velican a fost reintegrată în circuitul cultural, redevenind un punct central pentru memoria istorică a orașului.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: