Laurențiu Duduianu, cunoscut în lumea interlopă drept Ciprian Pian, a fost condus pe ultimul drum în data de 14 iunie 2025. La mai bine de o săptămână de la înmormântare, locul de veci al acestuia a fost transformat într-un spațiu de comemorare cu totul aparte. Familia Duduianu îl plânge zilnic pe fratele mai mic al lui Emi Pian și a amenajat mormântul într-un mod care atrage imediat privirile.
Fratele lui Emi Pian s-a stins din viață în noaptea de 6 spre 7 iunie, în Penitenciarul Jilava, unde ispășea o pedeapsă de trei ani și trei luni. Era încarcerat împreună cu fratele său Vasile, într-un dosar legat de tentativa de răzbunare asupra bărbatului care l-a ucis pe Emi Pian în 2020, în timpul unui conflict izbucnit la o partidă de jocuri de noroc.
Cum arată mormântul lui Ciprian Pian
După înmormântarea desfășurată cu mare fast, familia lui Ciprian Pian a continuat să îl viziteze aproape zilnic la cimitir. Pe 19 iunie, ziua în care ar fi împlinit o nouă vârstă, familia s-a strâns la mormântul său, iar jalea a fost de nedescris. Cimitirul a răsunat de cântece de durere, iar amintirile celor prezenți s-au întors spre anii trăiți alături de Ciprian.
Locul de veci a fost decorat într-un mod care reflectă atașamentul puternic al familiei. Pereții care înconjoară mormântul au fost acoperiți cu fotografii de mari dimensiuni ale lui Ciprian Pian, dar și ale fratelui său, Emi Pian. Imaginile sunt însoțite de coroane de flori voluminoase, care umplu spațiul cu culori vii și mesaje de adio.
Cei doi frați își dorm somnul de veci alături, iar familia lor nu a încetat să le aducă omagii. Totul sugerează că durerea pierderii este încă vie, iar membrii clanului nu sunt pregătiți să închidă acest capitol. Decorarea mormântului cu portrete și simboluri comemorative reflectă nevoia de a păstra vie amintirea celor doi, într-un mod personal și vizibil.
Reproșuri aduse administrației penitenciarului
Chiar dacă Ciprian Pian a fost înmormântat, familia nu își găsește liniștea. Membrii clanului Duduianu contestă modul în care a fost tratat acesta în ultimele ore din viață. Potrivit rudelor, decesul ar fi putut fi evitat dacă primea îngrijire medicală corespunzătoare și la timp. Informațiile preliminare din raportul medico-legal sugerează că Ciprian nu avea afecțiuni cardiace cunoscute, iar necropsia nu a indicat probleme ale inimii.
Familia susține că în noaptea decesului, Ciprian a acuzat dureri toracice și a fost dus la cabinetul medical al penitenciarului, unde i s-ar fi administrat doar două pastile. A fost trimis înapoi în celulă, dar starea sa s-a agravat. A revenit la cabinetul medical pe cont propriu, fără însoțitor. Ulterior, prima ambulanță care a sosit în incinta penitenciarului nu avea medic la bord. Ajutorul real ar fi venit prea târziu.
În contextul acestor acuzații, familia Duduianu a anunțat că va acționa în instanță Administrația Penitenciarului Jilava. Membrii familiei consideră că neglijența personalului medical ar fi contribuit decisiv la decesul lui Ciprian. De asemenea, aceștia se întreabă de ce un bărbat fără probleme cardiace ar fi suferit un infarct atât de grav, fără să primească îngrijiri de urgență corespunzătoare.
Potrivit rudelor, reacțiile autorităților au fost lente și incomplete. Faptul că prima ambulanță nu era echipată cu medic și că pacientul a fost lăsat să se deplaseze singur la cabinet în stare de rău ridică întrebări serioase privind protocolul medical aplicat în penitenciare.
Ciprian Pian și Emi Pian – doi frați, două destine frânte
Atât Ciprian cât și Emi Pian au fost figuri centrale în clanul Duduianu, iar dispariția lor a lăsat în urmă o comunitate marcată de doliu și revoltă. Dacă Emi a fost ucis în 2020 în timpul unei altercații violente, moartea lui Ciprian în detenție vine să adâncească trauma resimțită de familie.
Cei doi își împart acum același loc de veci, iar amintirea lor este menținută vie de portretele de pe pereții mormântului, de florile proaspete și de vizitele zilnice ale rudelor. Gesturile făcute de familia Duduianu în ultima perioadă demonstrează dorința de a păstra o legătură permanentă cu cei plecați, dar și de a atrage atenția asupra condițiilor din penitenciare.
Povestea mormântului „împodobit” cu imagini și flori devine astfel mai mult decât un gest de comemorare. Este o formă de exprimare a unei dureri profunde, dar și a unei acuzații directe, care așteaptă răspunsuri clare și acțiuni concrete.