Redactia.ro
Home » Știri » Cum se completează formularul de ofertă pentru piața liberalizată de energie electrică

Cum se completează formularul de ofertă pentru piața liberalizată de energie electrică

GALERIE FOTO (2) piața liberalizată de energie electrică

Românii care nu au optat pentru piața concurențială de energie electrică vor primi odată cu factura și un formular pentru selecție ofertă. Iată ce trebuie să știe despre acest lucru, dacă ești una dintre persoanele acestea.

Ce trebuie să faci dacă nu ai ales un furnizor de energie electrică

Pentru cei 5,7 milioane de români care nu și-au ales încă un furnizor de energie electrică s-a stabilit să se trimită un formular prin care aceștia să aleagă furnizorul pe care îl doresc. Acesta a fost aprobat și deja publicat în Monitorul Oficial.

Acesta conține oferta cea mai mică, din punctul de vedere al prețului, precum și oferta alternativă, dar și oferta din serviciul universal.

Prin acest formulat s-a simplificat procedura de alegere a clientului, după cum a transmis Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

„Prin completarea acestui formular clientul poate alege direct oferta concurenţială optimă, iar transmiterea formularului prin selecţia unei oferte constituie acordul de contractare şi, implicit, obligaţie contractuală pentru ambele părţi. Contractul intră în vigoare în 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului de ofertă completat şi semnat de către client”, a informat ANRE.

Formular
Formular

Ministrul Energiei, nemulțumit de ANRE

Mai mult, până în iunie clienții vor putea beneficia de o reducere care să acopere diferența dintre prețul plătit actual și prețul concurențial cu cea mai mică valoare.

„Cel puțin până la data de 30 iunie 2021, clienții casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, și vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 și prețul din oferta concurențială cu valoarea cea mai mică”, a mai transmis ANRE.

În legătură cu acest lucru, Virgil Popescu, ministrul Energiei s-a declarat nemulțumit, pentru că ANRE a lăsat la dorința furnizorilor reducerea de care pot beneficia clienți casnici.

„Sunt ușor nemulțumit de ordinul ANRE că lasă la latitudinea furnizorilor să ofere acel discount. Este adevărat că toți cei 4 furnizori au declarat public că vor face acest discount, dar eu vreau să văd că acest lucru se întâmplă, după ce vin facturile pe lunile ianuarie, februarie, martie…”, a scris pe Facebook Virgil Popescu.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: