Iulia Vântur formează un cuplu cu Salman Khan de mult timp și, dacă despre ei știm că se înțeleg bine, iată care e relația româncei cu părinții artistului indian.
Cum se înțelege Iulia Vântur cu părinții lui Salman Khan. Cât de frumos i-a descris în câteva cuvinte
Iulia Vântur vorbește întotdeauna frumos despre Salman Khan, dar iată că are numai cuvinte de laudă și pentru părinții acestuia, nu s-ar fi putut altfel, pentru că de la ei și-a luat artistul indian educația. E semn că ea și „socrii” ei au o relație cum nu se poate mai bună.
„(n.r. Salman Khan) Este un om atât de simplu după vorbă, după port, însă duce cu el un bagaj plin de învățături, moștenite de la părinții lui, niște oameni cu adevărat speciali”, a spus românca într-un interviu exclusiv pentru Viva!.
„Vorbind cu oameni diferiți, am ajuns la aceeași concluzie: oamenii îl iubesc pentru faptul care are curajul să se arate exact așa cum e el, fără filtre. De asta i se spune bhai adică frate (apropiat), oamenii rezonează cu normalitatea și simplitatea lui”, a mai adăugat aceasta.