Miruna Purcel
În urmă cu 300 de ani, mesele românilor erau puternic influențate de statutul social, iar discrepanțele dintre săraci și bogați erau evidente. Pe de o parte, țăranii, în principal săraci, aveau acces limitat la alimente și bazau majoritatea meselor pe mămăligă, ceapă, usturoi și plante sălbatice. Pe de altă parte, boierii își permiteau mese sofisticate, bogate în carne de vânat, brânzeturi, vinuri și chiar fructe exotice.
Mămăliga – simbolul sărăciei în secolele trecute
Mămăliga era alimentul principal pentru țăranii români. Realizată inițial din mei, iar mai târziu din porumb, mămăliga reprezenta sursa de hrană accesibilă și consistentă. Odată cu adoptarea porumbului în secolul XVIII, mămăliga a devenit și mai populară. Aceasta era asociată cu o gamă redusă de alte alimente, precum ceapă, usturoi sau legume din grădină.
De asemenea, în perioadele de post, țăranii apelau la resurse naturale, consumând plante sălbatice precum urzici, ștevie și lobodă. În lipsa unor mese consistente, chisălița, o băutură preparată din fructe fermentate, era adesea folosită pentru a completa dieta modestă.
Bucatele boierești: o reflecție a luxului și opulenței
La polul opus, boierii aveau acces la o varietate de alimente rafinate și exotice. Festinurile organizate de boieri erau adevărate demonstrații de lux, iar mesele erau încărcate cu mâncăruri elaborate. Carnea de vânat, peștele, fripturile de porc și sarmalele erau nelipsite, iar vinurile și brânzeturile fine completau festinul. De asemenea, boierii aveau acces la fructe exotice precum ananași și pepeni cultivați special.
Aceste banchete nu erau doar un prilej de ospăț, ci și o demonstrație de statut social și putere. Preparatele gătite cu untdelemn sau unt erau rare pe mesele săracilor, dar esențiale în bucătăria boierească, mai ales în cadrul sărbătorilor importante.
Evoluția alimentației românești de-a lungul secolelor
Dieta românilor a cunoscut schimbări semnificative de-a lungul secolelor, pe măsură ce importurile de noi alimente au adus o diversificare a hranei. După ce porumbul a înlocuit meiul, cartofii și orezul au devenit parte din dieta țărănească, îmbogățind alimentația săracilor. Urbanizarea și globalizarea din secolul XIX și XX au adus în gospodării noi ingrediente precum roșiile, ardeii sau cartofii, schimbând radical obiceiurile culinare.
Astăzi, deși avem acces la o varietate mult mai mare de alimente datorită supermarketurilor, discrepanțele alimentare continuă să existe. Cei cu venituri mici își bazează alimentația pe produse ieftine și mai puțin nutritive, în timp ce cei din categoriile cu venituri mari își permit să aibă o dietă variată și bogată în carne, fructe și lactate.
Diferențele în obiceiurile alimentare dintre clasele sociale nu sunt un fenomen nou. Încă din secolele trecute, mesele românilor reflectau statutul social, cu o dietă simplă și monotonă pentru săraci și o varietate sofisticată pentru cei bogați. Această inegalitate, deși s-a transformat, persistă și astăzi, în contextul veniturilor și accesului la alimente de calitate.
