Dana Budeanu și-a expus din nou o nemulțumire mai veche în mediul online. E vorba despre situaţia alimentaţiei din spitalele României, situație care nu s-a îmbunătățit, chiar dacă bugetul pentru porţiile dintr-o zi a fost dublat de ministerul Sănătăţii.
Dana Budeanu critică farfuriile pacienților din spitale: „Urlu ca o tâmpită durerea oamenilor de un an”. Ce a nemulțumit-o din nou
Dana Budeanu a publicat în mediul online, unde e activă, un subiect mai vechi.
„Nu suţin părerea proastă generalizată despre medicii din România… deloc chiar… Însă, domnule Rafila, atât timp cât există în România spitale ţiplă dpdv mâncare şi curăţenie (atenţie, când bugetul era de 11 lei, nu ca acum datorită exclusiv mie şi apoi implicit PSD, când a ajuns la 22 de lei), însemnă că în restul se fură, punct!”.
„Urlu ca o tâmpită durerea oamenilor de aproape un an de zile!”.
„Aţi sunat managerii de spitale care se descurcă? (…) De ce nu faceţi ceva care este moca, ţine doar de management, atât!!! (…)”, a scris Dana Budeanu pe Facebook şi Instagram.
View this post on Instagram
11 lei pentru 3 mese pe zi reprezintă suma pentru pacienții internați în spitale, aflați la regim comun, a constatat chiar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, aflat în vizită la Spitalul Județean Călărași, în luna februarie a acestui an.
„11 lei pentru un pacient pentru hrană pentru o zi, mai ales în condițiile creșterii prețurilor la alimente cred că reprezintă o sumă mică și, împreună cu colegii de la CNAS sper să găsim o soluție în acest sens”, spunea acesta, conform Europa FM.
„Căldările de zeamă, fără cartofi, fără nimic altceva, fără carne, căldările de ceai și vestitele meniuri alese, ca să zic așa, mai în glumă, mai în serios”. Așa descrie mâncarea din spitale Radu Gănescu, președintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice.




















