Orice aliment care pare banal în alimentația de zi cu zi a copilului, dar și a dumneavoastră poate deveni nociv când este gătit cu ulei.
De ce adoră copiii cartofii prăjiți
Nutriționistul Mihaela Bilic explică pentru ProTv, dezavantajul pe care îl aduce uleiul în alimentația de zi cu zi:
„Cu cât este mai unsuros un croissant, cu atât este mai bun. Simțurile noastre iubesc grăsimea, este în instinctul nostru. Noi creștem din făină amestecată cu grăsime. Din această cauză copiii preferă cartofii prăjiți, dar nici noi nu putem să ne înșelăm instinctul”, spune nutriționistul.
„În momentul în care folosim croissantul, spre deosebire de pâine, nu mai puneți unt în sandviș. Este o aroganță să mai puneți unt în croissant. Din punct de vedere nutritiv, acesta înlocuiește și pâinea și untul. Este o chestiune de echivalență”, adaugă aceasta.
Uleiul, nociv pentru alimentație
Iar când este vorba de banalul cartof, în momentul în care se transformă „în chips primește 35g de grăsime. Un cartof simplu are 90 de calorii, după ce se adaugă uleiul ajunge la 450 de calorii pe suta de grame. Grăsimea este esențială pentru dieta noastră, însă trebuie să fim extrem de zgârciți”, a încheiat Mihaela Bilic.
Cum ne afectează sănătatea consumul excesiv al cartofilor prăjiți
Consumul de cartofi prăjiți dăunează sănătății prin creșterea colesterolului și a trigliceridelor, prin suprasolicitarea ficatului și a rinichilor, dar și prin tulburări gastrointestinale cauzate de creșterea nivelului acidității gastrice. Prin creșterea colesterolului și a trigliceridelor, poate apărea o afectare cardiacă, creșterea tensiunii arteriale și retenția de apă, mai ales ca o consecință a consumului excesiv de sare.