Roxana
Joile cuprinse între Paște și Înălțare sunt, în tradiția populară românească, considerate zile de o înaltă sacralitate. În această perioadă, numeroase obiceiuri și credințe străvechi ghidează comportamentul credincioșilor, în special al femeilor. Printre cele mai cunoscute interdicții se află aceea de a nu spăla rufe. Această practică, aparent banală, este văzută ca un gest lipsit de respect față de perioada sfântă dintre Învierea și Înălțarea Domnului. Chiar dacă aceste reguli nu apar în calendarul oficial ortodox, ele au fost păstrate de-a lungul generațiilor și continuă să aibă o semnificație profundă în comunitățile tradiționale.
Joile dintre Paște și Înălțare, o perioadă cu semnificații spirituale aparte
Tradiția spune că Joile dintre Paște și Înălțare nu sunt zile oarecare. Ele se află într-un interval sacru, între momentul Învierii lui Hristos și cel al Înălțării Sale la ceruri. În acest răstimp, creștinii sunt chemați la introspecție, rugăciune și fapte bune. În special joia, fiind ziua Cinei celei de Taină, capătă un caracter spiritual aparte. Este o zi asociată cu jertfa, dar și cu promisiunea vieții veșnice. În lumea satului românesc, aceste zile nu erau lăsate să treacă fără respectarea unor reguli stricte, transmise din mamă în fiică.
Femeile, considerate stâlpii gospodăriei și păstrătoare ale rânduielii, aveau un rol central în perpetuarea acestor obiceiuri. Pentru ele, a spăla în Joile pascale era nu doar o abatere de la normă, ci și un gest cu potențiale urmări nefericite. Bătrânele satelor povesteau că cine spală în aceste zile atrage boală, supărare în casă sau chiar vreme rea.
Interdicția spălatului: semnificație și origini
Interdicția de a spăla rufe în Joile dintre Paște și Înălțare are rădăcini adânci în spiritualitatea populară. Se spune că, în această perioadă, apele sunt „tulburate” de trecerea sufletelor celor adormiți. Spălatul rufelor este perceput ca un act care profanează curățenia sufletească a acestor zile. Prin urmare, femeile evitau orice formă de curățenie care implică apă și frecare: spălatul hainelor, al covoarelor sau chiar al părului.
Există și o explicație practică, transformată în simbol. După Paște, în casele românilor domnește curățenia generală, săvârșită cu rigurozitate în Săptămâna Mare. Astfel, să speli din nou la doar câteva zile distanță era interpretat ca un semn de lene sau neglijență, dar și de nesocotire a sărbătorii. În zonele de munte și în comunitățile conservatoare din Moldova, această regulă era aproape la fel de respectată ca postirea în Vinerea Mare.
Alte interdicții și rânduieli păstrate de femei în această perioadă
Pe lângă interdicția de a spăla, în Joile dintre Paște și Înălțare femeile evitau și alte activități casnice considerate „nepotrivite”. Nu se cosea, nu se tricota, nu se torcea și nu se aprindea focul în vatră pentru gătit, decât în cazuri excepționale. Ziua era rezervată mersului la biserică, rugăciunii în familie și pomenirii celor adormiți. În unele zone, femeile pregăteau colaci sau prescuri pentru a le duce la mormintele rudelor, într-un gest de cinstire și milostenie.
De asemenea, era interzisă certarea, în special în familie. Se considera că fiecare ceartă purtată într-o Joi Pascală se răzbună până la Înălțare, prin pagube sau necazuri. În acest context, femeile evitau să facă reproșuri sau să își certe copiii. Totodată, era un păcat să se spele pe cap, să se tundă sau să se vopsească părul în aceste zile, pentru că se credea că acestea pot atrage necazuri asupra sănătății.
Tradiția în prezent: între respect și ignorare
În societatea contemporană, multe dintre aceste reguli au fost uitate sau ignorate, mai ales în mediul urban. Totuși, în comunitățile rurale, mai ales în zonele din Bucovina, Maramureș, Vrancea sau Bistrița-Năsăud, obiceiurile se păstrează cu sfințenie. Femeile în vârstă le transmit mai departe nepoatelor, considerându-le o formă de protecție spirituală, dar și de identitate culturală.
Internetul și social media au început să readucă în atenția publicului aceste tradiții, uneori prin viralizarea unor texte sau videoclipuri care explică ce nu este bine să faci în această perioadă. Astfel, tradiția se modernizează, dar nu dispare. Ba dimpotrivă, devine parte dintr-un nou val de interes pentru autenticitate și rădăcini.
Biserica Ortodoxă nu susține în mod oficial interdicția spălatului în aceste zile, dar nici nu o condamnă. Preoții din sate, în predicile lor, le amintesc credincioșilor că aceste obiceiuri sunt, în esență, gesturi de evlavie și rânduieli populare, care au rolul de a sfinți viața cotidiană.
Când se aplică cel mai strict interdicțiile
Se spune că cea mai importantă Joi dintre Paște și Înălțare este cea de dinaintea sărbătorii Înălțării Domnului. Aceasta este numită în unele zone „Joia Mare Mică”, iar în altele „Joia Albă”. În această zi, femeile nu lucrau absolut deloc. Tot ce era legat de gospodărie se oprea: nu se mătură, nu se gătește, nu se aprinde soba. Se stă în rugăciune, se împarte pomană și se merge la biserică. Credincioșii cred că în această zi cerurile încep să se deschidă pentru sufletele celor adormiți, care se vor înălța alături de Hristos.
Mai mult, se spune că femeile care încalcă aceste reguli în Joia dinainte de Înălțare vor fi „trase înapoi” de spiritele necurate ale celor care nu au fost pomeniți. De aceea, se pun lumânări aprinse pe morminte și se dau colaci de pomană pentru a asigura liniștea celor trecuți în neființă.
Simbolismul apei în această perioadă și frica de profanare
Apa este un element central în multe ritualuri religioase: botezul, sfințirea caselor, stropitul cu aghiazmă. De aceea, folosirea ei în activități „murdare” precum spălatul rufelor în perioada sfântă este văzută ca o profanare. În satele de munte, femeile nu doar că nu spălau, dar nici nu mergeau la râu sau la fântână în aceste zile. Se folosea apa adunată dinainte, sfințită sau păstrată pentru băut și gătit.
În unele gospodării, se spune că dacă speli în Joile dintre Paște și Înălțare, apa în care clătești rufele „plânge” – o expresie folosită de bătrâne pentru a sugera tristețea sufletelor care nu au fost pomenite.
Respectarea acestor simboluri nu era doar un act de superstiție, ci și un mod de a aduce sfințenie în activitățile zilnice. Când orice gest este legat de credință, până și spălatul hainelor devine o alegere spirituală.
