Americanul Vanes Martirosyan, cunoscut în lumea boxului drept „The Nightmare”, s-a stins din viață la doar 39 de ani, după o luptă de doi ani cu cancerul de piele. Fostul pugilist de origine armeană a murit duminică, lăsând în urmă o carieră marcată de performanțe notabile și confruntări cu nume mari din sport.
Doliu în lumea sportului
Născut în 1986 la Erevan, Martirosyan a emigrat în Statele Unite alături de familia sa când avea patru ani. A crescut în Glendale, California, unde a primit cetățenia americană și și-a început ascensiunea în boxul amator. La doar 18 ani a reprezentat SUA la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena, în categoria welter, fiind eliminat în turul al doilea de cubanezul Lorenzo Aragón Armenteros.
Încă din perioada amatorilor, Martirosyan și-a construit un palmares impresionant, cu 120 de victorii și doar 10 înfrângeri. A obținut succese importante împotriva unor viitori campioni mondiali precum Timothy Bradley Jr., Austin Trout și Andre Berto, iar notorietatea sa avea să crească rapid.

S-a stins fulgerător la doar 39 de ani
În 2005 a trecut la profesioniști, fiind semnat de promotorul TopRank Boxing. Startul carierei profesioniste a fost spectaculos: 34 de meciuri fără înfrângere, performanță care i-a adus porecla „The Nightmare”. A fost implicat în partide intense cu nume importante ale boxului, printre care Jermell Charlo – în fața căruia a pierdut controversat în 2015 – sau Erislandy Lara, în 2016, într-un meci pentru titlul mondial WBA la categoria super-welter, pierdut la puncte.
Ultima sa apariție în ring a avut loc în 2018, când l-a înfruntat pe campionul kazah Gennadi Golovkin pentru titlurile mondiale unificate la categoria mijlocie. Martirosyan a acceptat meciul în locul lui Saul „Canelo” Alvarez, retras după un test antidoping pozitiv. Golovkin s-a impus prin KO în runda a doua, iar după acest moment sportivul nu a mai revenit în competiții.
Anii care au urmat au fost marcați de lupta cu boala. Martirosyan a anunțat public că suferă de cancer de piele, o afecțiune care l-a ținut departe de lumina reflectoarelor și pe care nu a reușit să o învingă.
Moartea sa a provocat un val de reacții în lumea boxului. Terence Crawford și președintele WBC, Mauricio Sulaiman, i-au adus omagii emoționante. „Sunt profund întristat de vestea despre Vanes Martirosyan, care a pierdut lupta împotriva cancerului. Vanes a fost un mândru campion WBC Silver și un prieten drag. Condoleanțe sincere familiei și celor dragi”, a transmis Sulaiman.
Vanes Martirosyan era căsătorit cu Gaby Tsao și avea doi copii: Andrew și Arianna.
Sursa foto: Arhivă




















