Redactia.ro
Home » Sport » De ce sunt pariurile live atât de populare – Explicația specialiștilor

De ce sunt pariurile live atât de populare – Explicația specialiștilor

Pariurile live sunt tot mai populare în rândul românilor care joacă online. Posibilitatea de a paria la orice oră din zi și din noapte, de oriunde s-ar afla, îi îndeamnă pe clienții operatorilor licențiați să mizeze pe evenimente aflate în desfășurare.

Tendința este ușor de înțeles, consideră specialiștii, care au identificat mai multe avantaje ale „live-urilor” în raport cu pariurile „clasice”, pre-meci. Cei care preferă acest tip de pariu au informații concrete despre desfășurarea evenimentului, pot obține un profit mai mare într-un timp scurt și, nu în ultimul rând, au parte de adrenalină la maxim.

La agențiile de pariuri de top, oferta sportivă pe platforma live este similară cu cea pre-meci. De exemplu, la Casa Pariurilor rezultate live pe fotbal azisunt zeci de meciuri.

Pariuri live vs pariuri pre-meci

Cineva care plasează un pariu înainte să înceapă un meci se bazează doar pe echipele probabile, nu poate să știe cu exactitate ce jucători vor trimite pe teren cei doi antrenori. Excepție fac partidele importante, în cazul cărora presa face publică foaia de joc cu aproximativ o oră înainte de fluierul de start. Chiar și așa, s-a întâmplat ca un jucător important să se accidenteze la încălzire, iar un pariu o dată plasat nu poate fi retras. Eventual, poate fi închis prin cash-out, dar se pierd bani.

În plus, cine pariază live o face după ce își formează o părere bazată pe felul în care decurge jocul. Înainte de start, sunt doar supoziții vizavi de strategiile pe care le vor aborda cele două echipe. De multe ori, cei care au pariat pe multe goluri într-un meci dintre două echipe foarte ofensive au avut surpriza neplăcută să asiste la un meci tacticizat, pentru că adversarele s-au temut una de cealaltă. Rezultatul: un 0-0 care a rotunjit conturile caselor de pariuri.

Sunt generate pariuri de valoare

Pariurile live au și o altă particularitate, care reprezintă un avantaj major pentru jucători: pe măsură ce trec minutele, unele cote (precum cele pe total goluri, total cornere, total cartonașe) cresc rapid. Să spunem că ne aflăm în minutul 30 al unui meci deschis, în care se joacă direct pe poartă și sunt multe ocazii de gol, dar nu s-a înscris în acel moment. Cota pe site pentru selecția „peste 0.5 goluri până la pauză” este, în general, peste 2.00. Dar cine urmărește meciul vede că „golul plutește în aer”. Cota reală, potrivit șanselor de a se înscrie, este în jur de 1.50. Așadar, fluctuația cotelor în timpul desfășurării evenimentelor sportive generează pariuri de valoare.

Pe un singur meci se pot plasa zeci de pariuri live. Pariorii cu bugete mici preferă „live-urile” pentru că au posibilitatea de a crește balanța într-un timp scurt. Banii sunt rulați pe repede înainte. Un bankroll poate fi rulat de zece ori prin pariuri pre-meci într-o săptămână cu profit 20%, sau prin pariuri live, în două ore, cu același profit.

Pariurile pe evenimente aflate în desfășurare oferă emoții la superlativ. Adrenalina curge în vene la fiecare fază importantă din meci, iar pariorii au parte de divertisment pe bani puțini. Există și un revers al medaliei în acest sens, trăirile intense afectând luciditatea pariorului, dar cine respectă cu strictețe managementul banilor are numai de câștigat.

Loading...