Redactia.ro

Decizie neașteptată din partea lui Nicușor Dan. A făcut sesizare la CCR. Ce lege atacă președintele României

Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate privind modificările aduse Ordonanței de urgență nr. 31/2002, act normativ ce reglementează interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. Potrivit documentului oficial transmis miercuri, 10 iulie 2025, șeful statului semnalează lipsa de claritate a mai multor termeni esențiali și riscul ca aplicarea acestor norme să conducă la abuzuri sau sancțiuni arbitrare.

Decizie neașteptată din partea lui Nicușor Dan

În centrul criticilor formulate de președinte se află introducerea unor noțiuni precum „organizații legionare” sau „materiale extremiste” fără o definire juridică precisă. Președintele României avertizează că legea astfel modificată riscă să încalce mai multe articole din Constituție și solicită Curții Constituționale declararea neconstituționalității actului normativ în ansamblul său.

Potrivit sesizării, termenul „legionar” este utilizat în textul legislativ fără a fi definit în mod concret, ceea ce creează ambiguități cu privire la domeniul său de aplicare. Nicușor Dan arată că nu se precizează dacă este vorba despre denumirea unei organizații, despre ideologia promovată, despre acțiunile întreprinse sau despre opiniile exprimate de către membri.

„Prin modalitatea de adoptare şi prin conţinutul său normativ, considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale, respectiv art. 1 alin. (3) şi (5), art. 20, art. 30, art. 31, art. 33 din Constituţie”, arată preşedintele în sesizare.

Ce lege atacă președintele României

Președintele susține că această omisiune contravine principiului legalității prevăzut de Constituție și subminează siguranța juridică a cetățenilor.

Un alt punct critic din sesizare se referă la sancționarea penală a distribuirii materialelor considerate „fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”. Președintele arată că definiția acestor materiale este formulată în mod circular, trimițând la „idei, concepții sau doctrine” fără o delimitare concretă a ceea ce intră în această categorie.

El aduce ca exemplu unele scrieri ale lui Mihai Eminescu, care conțin pasaje considerate astăzi xenofobe, și ridică întrebarea dacă astfel de opere ar putea fi incriminate în temeiul noii reglementări.

Nicușor Dan argumentează că legea adoptată încalcă mai multe articole din Constituție, printre care:

  • Articolul 1 alineatele (3) și (5) – referitoare la statul de drept și obligativitatea respectării legii;

  • Articolul 20 – privind prioritatea tratatelor internaționale în domeniul drepturilor omului;

  • Articolul 30 – care garantează libertatea de exprimare;

  • Articolul 31 – privind dreptul la informație;

  • Articolul 33 – privind accesul la cultură.

Modificările legislative aduc și o extindere a interdicțiilor referitoare la „cultul persoanelor” care au condus organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, chiar dacă respectivele persoane nu au fost condamnate pentru crime împotriva umanității.

Noul text de lege interzice denumirea de străzi, piețe, instituții sau organizații după astfel de persoane. Președintele avertizează însă că nu este indicat cine are competența legală de a decide dacă o organizație a avut un caracter extremist. În lipsa unei autorități desemnate, interpretarea rămâne la latitudinea instanțelor, ceea ce poate duce la hotărâri contradictorii.

„Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice modalitate, de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi (art. I pct. 6 din Lege), ceea ce extinde incriminarea de la art. 4 alin. (21) din O.U.G. nr. 31/2002. Mai departe, noţiunea de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, care face parte din elementul constitutiv al infracţiunii reproduse anterior, are în vedere imagini, mesaje text, conţinut audiovideo, cărţi, articole, documente, materiale de propagandă, precum şi alte asemenea reprezentări care transmit idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (art. I pct. 3 din Lege). Este lesne de observat că definiţia citată este circulară, deoarece lămureşte numai sensul noţiunii de materiale, dar calificarea acestora ca fiind fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se realizează prin trimitere la idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, ceea ce nu lămureşte deloc semnificaţia atributelor enumerate de legiuitor. Cu alte cuvinte, lipseşte chiar elementul central al materialelor incriminate de art. I pct. 6 din Lege, ceea ce lasă loc arbitrariului în interpretarea şi în aplicarea acestei noţiuni de către organele judiciare competente (parchetele şi instanţele judecătoreşti)”, arată şeful statului.

„De exemplu, publicistica lui Mihai Eminescu conţine idei şi concepţii xenofobe, inclusiv antisemite. Chiar şi poezia lui Mihai Eminescu conţine idei şi concepţii xenofobe, de exemplu Scrisoarea a III-a . Este absolut neclar până la ce nivel prezenţa unor idei şi concepţii fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (în plus faţă de ambiguitatea de la punctul anterior) face dintr-un text un material cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob în sensul Legii. Claritatea este necesară din moment ce art. 4 alin. (2^1) sancţionează penal distribuirea unor astfel de materiale: (2^1) Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani si interzicerea unor drepturi”, spune şeful statului.

„O altă modificare esenţială este aceea că Legea analizată adaugă la sintagma persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război, care este utilizată de mai multe ori în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002, sintagma persoane care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (art. I pct. 9 şi 15 din Lege). Rezultatul este acela că, după adoptarea Legii, este incriminat cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, infracţiunea fiind pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi – art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002, în forma modificată prin Lege, se interzice acordarea sau menţinerea numelor persoanelor care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor bulevarde, străzi, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice – art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002, în forma modificată prin Lege, se interzice acordarea sau menţinerea numelor persoanelor care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor organizaţii indiferent dacă aceste organizaţii au sau nu personalitate juridică – art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 31/2002, în forma modificată prin Lege, arată documentul.

În finalul sesizării, Nicușor Dan solicită Curții Constituționale declararea neconstituționalității legii în ansamblu, invocând atât probleme de fond – lipsa de claritate și previzibilitate a normelor –, cât și deficiențe procedurale privind procesul legislativ.

„În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului este neconstituţională”, mai arată Nicușor Dan, potrivit Capital. 

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: