Mario, absolvent de clasa a XII-a, a avut o experiență dificilă la proba de matematică a examenului de Bacalaureat. După examen, el a mărturisit că nu a înțeles nimic din subiectele primite, comparându-le cu texte scrise în alte limbi. „Am îndoit pagina, că mă băga în depresie”, a spus el, evident dezamăgit, dar păstrându-și o atitudine relaxată.
Mario nu își face griji prea mari în legătură cu notele mici pe care le va primi, considerând că viața lui nu se termină odată cu acest examen. Această abordare reflectă o perspectivă mai detașată asupra examenului de Bacalaureat, spunând că acesta nu definește întregul său viitor.
Cum a ieșit Mario din sala de examen
Băiatul a ieșit cu zâmbetul pe buze din sala de examen, păstrându-și o atitudine pozitivă și plină de umor, sperând să ia măcar nota 2 la Limba si Literatura Română. Singura lui dezamăgire a fost în momentul în care a văzut că subiectul de pe foaia de examen nu era tocmai ceea ce el ar fi preferat. Nuvela lui Slavici i-a dat bătăi de cap tânărului absolvent, care ar fi și-ar fi dorit Luceafărul lui Eminescu sau Harap-Alb.
„Aseară am ieșit în oraș, ca să sărbătoresc reușita la română. Cred că iau un 2. Am ieșit să beau, n-am mai stat eu să învăț, să mă… astea! Nu e de mine!” a declarat băiatul zâmbind.
Băiatul nici măcar la proba de matematică nu a excelat. „Au scris ce știau ei, ce știam eu, nu. M-am uitat, l-am văzut…am îndoit pagina ca să nu mai văd subiectul că mă băga în depresie. Am reușit să adorm vreo jumătate de oră, mi-am făcut somnul de frumusețe”, a spus el entuziasmat pentru Știrile Kanal D.
Proba la biologie nu îl sperie deloc pe tânărul cu pricina afirmând că nici el și nici colegii lui nu excelează nici la acest capitol. „Nici eu și nici colegii mei nu știm ce este fotosinteza, dar avem pretenția să luăm bac-ul”.
„Am venit aici mai mult ca să fac caterincă”
„Credeți că mi se termină viața dacă nu iau bac-ul acum ? Dacă scrie acolo picat, gata mor? Dacă îl iau, e bine, Doamne Ajută. Ai mei vor fi fericiți dacă îl iau, îmi iau mașină. Dacă nu îl iau, îmi iau singur mașină.
Viața mea merge drept și frumos numai în sus. Indiferent dacă iau sau nu bacalaureatul. Am venit aici mai mult ca să fac caterincă, să mai stau cu colegii, cu tovarășii”, a declarat tânărul mai în glumă, mai în serios.
Mario a devenit rapid viral pe rețelele de socializare cu declarațiile sale dupa proba la limba română.
” Slavici, auzi nume! Au văzut la simulare.. la cât de proști suntem, trebuia să ne dea mai ușor..”
View this post on Instagram