Urme umane fosilizate, descoperite într-o zonă izolată din statul New Mexico, ar putea schimba radical ceea ce se știa până acum despre popularea Americii. Potrivit unui nou studiu publicat de cercetători de la Universitatea din Arizona, aceste urme datează de acum 22.000 de ani, ceea ce înseamnă că oamenii erau prezenți pe continentul nord-american cu cel puțin 7.000 de ani mai devreme decât estimările anterioare.
Urmele au fost găsite în cadrul parcului național White Sands, o zonă cunoscută pentru dunele sale de gips, rezultate în urma retragerii unor mări străvechi. Mai precis, descoperirea s-a făcut într-o regiune a parcului care se suprapune cu un poligon militar folosit pentru testarea de rachete.
Urme lăsate în timpul ultimei ere glaciare
Conform cercetătorilor, urmele au fost imprimate de oameni în perioada ultimei ere glaciare, într-o zonă mlăștinoasă situată la marginea lacului Otero – un fost lac cu o suprafață estimată la peste 4.000 km². Studiul a fost coordonat de arheologul Vance Holliday, iar datările au fost realizate prin analiza straturilor de noroi, semințelor de Ruppia și a polenului fosil conservat în sol.
În urma analizelor, echipa a concluzionat că urmele datează din perioada cuprinsă între 20.700 și 22.400 de ani în urmă, infirmând teoria conform căreia primele prezențe umane în America de Nord datează de doar 13.000–15.000 de ani.
Dovezile biologice confirmate de straturile de noroi
Aceleași urme fuseseră identificate pentru prima oară în anul 2021, însă datările inițiale fuseseră puse sub semnul întrebării. Motivul: unii experți susțineau că semințele și polenul pot fi transportate în solul mlăștinos, influențând precizia rezultatelor. Noul studiu vine însă cu dovezi suplimentare. Analiza detaliată a noroiului a oferit date organice consistente, care susțin estimările inițiale și consolidează ipoteza că urmele sunt autentice și vechi de peste douăzeci de milenii.
„Majoritatea datărilor materiei organice din noroiurile palustre susțin estimările anterioare obținute din semințe și polen”, notează autorii.
„Ar fi o coincidență extremă ca toate aceste metode să ofere un tablou coerent care să fie, totuși, greșit”, spune Vance Holliday, relatează Digi24.
Urme care schimbă cursul istoriei
Descoperirea din White Sands sugerează că grupuri de vânători-culegători ar fi explorat America de Nord într-o perioadă în care continentul era încă acoperit parțial de ghețari. Cercetarea oferă un nou punct de plecare pentru studiile arheologice și poate determina reinterpretarea migrației umane dinspre Asia spre continentul american.
Zonele umede și resursele biologice bogate din vestul Americii de Nord ar fi atras aceste grupuri, dar – spun cercetătorii – puține bazine de lacuri antice au fost până acum cercetate sistematic din punct de vedere arheologic.
Descoperirea ar putea avea un impact major asupra teoriilor referitoare la primele rute de migrație umană pe continentul american, precum și asupra modului în care au fost ocupate teritoriile în timpul perioadelor glaciare.
Sursa foto: Arhivă