Redactia.ro

Diagnosticul lui Ion Iliescu a fost stabilit. Starea sa de sănătate este ușor ameliorată

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, rămâne internat la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, acolo unde a fost adus de urgență luni după-amiază. Potrivit unei informări oficiale transmise miercuri de unitatea medicală, starea de sănătate a fostului șef de stat este „ușor ameliorată” față de ziua precedentă.

Diagnosticul lui Ion Iliescu a fost stabilit

Reprezentanții spitalului au precizat că, în urma investigațiilor efectuate până în acest moment, diagnosticul preliminar indică prezența unei formațiuni înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, cu extindere loco-regională. Se continuă investigațiile pentru confirmarea diagnosticului final.

„În urma investigațiilor efectuate până la acest moment, diagnosticul de etapă este de formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional. Se continuă investigațiile pentru stabilirea diagnosticului final. Sub tratamentul administrat, starea clinică de sănătate este ușor ameliorată față de ziua precedentă. Este conștient, stabil hemodinamic, cu necesar minim de oxigen”, au transmis reprezentanții spitalului, pe pagina oficială de Facebook.

Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, s-a prezentat luni după-amiază la spital, acuzând o stare generală alterată cauzată de simptome respiratorii apărute anterior. Decizia de a merge la unitatea medicală a fost luată chiar de fostul președinte, potrivit comunicatului transmis marți de Serviciul Român de Informații (SRI), în subordinea căruia se află spitalul.

„În după amiaza zilei de ieri, Ion Iliescu, fost Președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a transmis marți SRI.

Starea lui Ion Iliescu este atent monitorizată de echipa medicală, având în vedere vârsta înaintată și istoricul său medical complex. Deși se află încă în terapie intensivă, faptul că este conștient și stabil hemodinamic reprezintă un semn pozitiv, în condițiile unui diagnostic pulmonar serios.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: