Scena politică din România devine tot mai tensionată după căderea Guvernului Bolojan. Partidul S.O.S. România a anunțat oficial că va iniția procedura politică și constituțională pentru destituirea lui Nicușor Dan din funcția de președinte al României.
Mesajul a fost transmis public de reprezentanții formațiunii conduse de Diana Șoșoacă și a apărut în mediul online la scurt timp după intensificarea crizei politice din ultimele zile.
Diana Șoșoacă începe procedura de destituire a lui Nicușor Dan
Potrivit comunicatului transmis de partid, liderii S.O.S. România susțin că actualul șef al statului nu mai reprezintă interesele românilor și că țara traversează o perioadă extrem de dificilă atât din punct de vedere politic, cât și economic.
„Partidul S.O.S. România anunță că inițiază procedura politică și constituțională pentru destituirea lui Nicușor Dan din funcția de președinte al României”, se arată în mesajul publicat de formațiune.
Reprezentanții partidului spun că România nu mai poate continua în actuala formulă politică și acuză conducerea statului că ignoră interesele cetățenilor.
„S.O.S. România consideră că România nu mai poate fi ținută captivă de un regim care ignoră voința poporului, adâncește criza politică și economică și sfidează interesul național”, au transmis reprezentanții partidului.
Formațiunea condusă de Diana Șoșoacă susține că inițiativa este una „fermă și necesară” și afirmă că nu dorește ca acest demers să fie folosit politic de alte partide parlamentare.
„Demersul S.O.S. România este unul ferm, asumat și necesar. Nu vom permite ca această inițiativă să fie confiscată politic de alte partide care mimează opoziția doar pentru imagine publică”, se mai arată în comunicatul transmis în mediul online.
Anunțul vine într-un moment extrem de tensionat pentru scena politică din România, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.
În ultimele zile au avut loc negocieri intense între partidele parlamentare pentru formarea unei noi majorități și desemnarea unui viitor premier. În acest context, S.O.S. România susține că următorul pas trebuie să fie schimbarea conducerii de la Palatul Cotroceni.
„După căderea Guvernului, urmează Cotroceniul. S.O.S. România merge până la capăt”, au transmis reprezentanții partidului.






















