Mirela Loșniță
Dimineața de Sfântul Dumitru avea o atmosferă aparte în satul românesc. Pe 26 octombrie, gospodăria intra simbolic într-o nouă etapă, iar apropierea iernii se simțea tot mai puternic. Masa era pregătită din ceea ce familia avea în cămară și din roadele toamnei. Pâinea, merele, nucile și bucatele făcute în casă puteau avea un loc important. Dincolo de hrană, exista însă și ideea de a împărți. Sfântul Dumitru era un moment în care masa familiei, pomenirea celor plecați și generozitatea față de ceilalți se întâlneau în numeroase obiceiuri locale.
Pâinea avea un loc important pe masa de Sfântul Dumitru
În gospodăria tradițională, pâinea era mult mai mult decât un aliment obișnuit.
Era rezultatul muncii de peste an.
De aceea, era tratată cu respect și nu trebuia risipită.
În dimineața unei sărbători importante, pâinea proaspătă putea fi pusă pe masă alături de celelalte bucate.
În unele familii se pregăteau pâini, colaci sau alte produse de panificație pentru masă ori pentru a fi împărțite.
Obiceiurile diferă însă de la o regiune la alta.
Nu exista o singură „masă obligatorie” pentru toate gospodăriile din România.
Ceea ce se păstrează în numeroase tradiții este simbolistica pâinii.
Ea însemna hrană și continuitate.
O gospodărie care avea grâne și făină putea trece mai ușor prin lunile reci.
Din acest motiv, pâinea a ajuns să fie asociată în folclor cu sporul casei.
Bătrânii îi învățau pe copii să nu arunce pâinea bună.
Bucățile rămase erau valorificate.
Pâinea uscată putea fi refolosită, în funcție de starea ei.
Dincolo de orice superstiție, acest obicei vorbea despre cumpătare.
Într-o lume în care hrana presupunea foarte multă muncă, risipa era greu de acceptat.
De Sfântul Dumitru, aceeași idee putea căpăta o încărcătură specială.
Familia se așeza la masă și se bucura de ceea ce strânsese peste an.
Nu cantitatea conta neapărat.
Important era să existe hrană și liniște în casă.
Merele și nucile aminteau de bogăția toamnei
Sfârșitul lunii octombrie venea cu cămările deja pregătite pentru sezonul rece.
Merele și nucile erau printre alimentele care puteau fi păstrate mai mult timp.
De aceea, ele erau prezente firesc în alimentația de toamnă.
În jurul sărbătorii Sfântului Dumitru, aceste roade apar și în diferite relatări despre obiceiurile populare.
Legătura este firească.
Sărbătoarea vine într-un moment în care ciclul agricol al anului se apropie de final.
Recoltele importante au fost strânse.
Oamenii știu deja cât au pentru iarnă.
În gospodării se găsesc fructele culese în ultimele săptămâni.
Merele puteau fi puse pe masă ca atare.
Puteau fi folosite și pentru diferite preparate.
Nucile completau bucatele de sezon.
În unele zone, fructele și alte alimente erau oferite și altor persoane.
Gestul de a împărți era important.
Nu trebuie însă spus că un anumit aliment „garanta” norocul.
Aceste interpretări aparțin folclorului.
Nu există o legătură demonstrabilă între prezența merelor sau nucilor pe masă și prosperitatea viitoare.
Ele pot fi privite însă ca simboluri ale recoltei.
Iar mesajul lor rămâne actual.
Să te bucuri de ceea ce ai și să nu risipești.
Pentru o masă inspirată de vechile obiceiuri, nici astăzi nu este nevoie de preparate sofisticate.
O pâine bună, câteva mere, nuci și preparate de sezon pot recrea atmosfera unei mese simple de toamnă.
Bucatele de sărbătoare depindeau de zonă și de gospodărie
Imaginea unei mese tradiționale românești nu poate fi redusă la un singur meniu.
România are numeroase regiuni etnografice.
Fiecare a păstrat propriile rețete.
În plus, familiile găteau în funcție de ceea ce aveau.
Toamna era perioada în care gospodăriile dispuneau de multe legume.
Varza, cartofii, fasolea, dovleacul și rădăcinoasele puteau intra în diferite preparate.
În anumite case se pregăteau plăcinte.
În altele, masa era mult mai simplă.
Produsele din cereale ocupau un loc firesc.
La fel și fructele păstrate pentru iarnă.
Nu trebuie proiectată asupra trecutului ideea modernă că orice sărbătoare presupunea o masă uriașă.
Pentru multe familii, sărbătoarea însemna înainte de toate ordine în casă, haine curate, participarea la slujbă și o masă împreună.
Bucatele depindeau de posibilități.
Tocmai această simplitate poate face tradiția interesantă și astăzi.
Nu trebuie cumpărate zeci de produse pentru a marca ziua.
O masă de Sfântul Dumitru poate fi construită în jurul produselor de sezon.
Pâinea poate ocupa locul central.
Alături pot fi puse fructe de toamnă.
Un preparat cald poate completa masa.
Desertul poate fi unul simplu, făcut în casă.
Mai important este ca mâncarea să nu fie pregătită în cantități care ajung apoi la gunoi.
Respectul pentru hrană este probabil una dintre cele mai valoroase lecții pe care le putem păstra din gospodăria tradițională.
De Sfântul Dumitru, din bucate se putea și împărți
O altă componentă importantă a sărbătorilor tradiționale era generozitatea.
Mâncarea nu rămânea întotdeauna doar pe masa familiei.
În funcție de tradiția locală, anumite alimente puteau fi împărțite.
Pomenirea celor adormiți este, de asemenea, legată de practica milosteniei în tradiția creștină.
De aici vine imaginea alimentelor pregătite cu grijă și oferite altor persoane.
În cultura populară, gestul a primit uneori și interpretări legate de spor sau binecuvântare.
Sensul concret este însă mult mai simplu.
O familie care avea posibilitatea putea împărți cu altcineva.
Era un gest comunitar.
În satele de altădată, oamenii depindeau mult unii de ceilalți.
Vecinul nu era doar omul care locuia peste gard.
Putea fi persoana care venea să ajute la muncile grele.
Putea avea grijă de animale într-o situație neprevăzută.
Putea interveni atunci când familia trecea printr-un necaz.
Împărțirea hranei întărea asemenea legături.
Și astăzi, tradiția poate fi continuată fără a-i atribui puteri magice.
Poți pregăti o porție pentru o persoană singură.
Poți ajuta o familie despre care știi că trece printr-o perioadă dificilă.
Poți oferi alimente unui om care are nevoie.
Condiția importantă este ca mâncarea oferită să fie sigură pentru consum.
Nu se dau altora alimente alterate doar pentru a evita risipa.
Generozitatea presupune respect față de persoana care primește.
Ce putem pune astăzi pe masa de Sfântul Dumitru
Cei care vor să păstreze o parte din atmosfera tradițională pot pregăti o masă simplă.
Pâinea poate fi primul element.
Poate fi făcută în casă sau cumpărată.
Alături pot fi așezate mere și nuci.
Un preparat bazat pe legume de sezon se potrivește foarte bine perioadei.
Dovleacul poate deveni desert.
Merele pot fi coapte sau folosite într-o plăcintă.
Nucile pot completa deserturile.
Familiile care au propriile rețete transmise de la bunici le pot readuce pe masă.
Acesta poate fi chiar cel mai frumos mod de a păstra tradiția.
Nu există însă un aliment pe care creștinul să fie obligat să îl aibă pe masă pentru a-i merge bine.
Sfântul Dumitru nu este o sărbătoare despre formule magice pentru bani sau noroc.
Pe 26 octombrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Obiceiurile culinare și credințele despre belșug aparțin în mare parte culturii populare și pot varia considerabil între regiuni.
De aceea, tradiția poate fi păstrată fără teamă.
Nu se întâmplă nimic rău dacă pe masă lipsește un anumit aliment.
Iar o familie nu este mai puțin „norocoasă” dacă nu respectă o superstiție.
Poate că cea mai frumoasă masă de Sfântul Dumitru rămâne cea la care oamenii se așază împreună.
Cu pâine, cu bucate simple și cu roadele toamnei.
Fără risipă.
Fără ceartă.
Și, atunci când este posibil, cu o parte din ceea ce există în casă împărțită și cu cineva care are mai puțin.
