Nicușor Dan a avut miercuri o convorbire cu Antonio Costa, în contextul pregătirilor pentru Consiliul European informal programat săptămâna viitoare. Discuţia a vizat principalele teme de pe agenda reuniunii, cu accent pe competitivitatea economică şi priorităţile Uniunii Europene în perioada următoare.
Discuție la nivel înalt pentru România
Şeful statului a transmis că România susţine ferm consolidarea Pieţei Unice şi salută extinderea acordurilor comerciale la nivelul Uniunii Europene, considerate esenţiale pentru dezvoltarea companiilor şi pentru creşterea nivelului de trai al cetăţenilor.
„Am avut astăzi o convorbire consistentă cu Antonio Costa, preşedintele Consiliului European, privind temele principale pe care urmează să le abordăm săptămâna viitoare, în cadrul Consiliului European informal. Ne intalnim pe 12 februarie pentru a găsi împreună soluţii de creştere a competitivităţii statelor noastre – adică să încurajăm investiţiile, inovaţia, dezvoltarea companiilor europene, care în cele din urmă înseamnă servicii mai bune şi accesibile pentru cetăţeni”, a transmis Nicuşor Dan într-o postare pe reţelele sociale.
Nicușor Dan, dialog cu președintele Consiliului European
Preşedintele României a precizat că i-a prezentat oficialului european principalele priorităţi ale ţării noastre pentru reuniunea de săptămâna viitoare. Printre acestea se numără simplificarea birocraţiei pentru mediul de afaceri din Uniunea Europeană, consolidarea Pieţei Unice şi extinderea acordurilor comerciale la nivel comunitar.
Totodată, Nicuşor Dan a subliniat importanţa unei tranziţii mai echilibrate în aplicarea politicilor privind energia verde. Potrivit acestuia, România susţine prelungirea perioadei de tranziţie, astfel încât măsurile să fie sustenabile şi să nu afecteze negativ economia naţională.
Un alt punct esenţial al discuţiei a fost legat de necesitatea consolidării unei Uniuni a Energiei. Preşedintele a vorbit despre importanţa interconectării reţelelor şi a creării unei pieţe europene funcţionale a energiei, cu scopul de a asigura facturi rezonabile pentru populaţie şi costuri competitive pentru companiile româneşti.
„În primul rând, susţinem simplificarea birocratiei afacerilor in Uniunea Europeana, sustinem consolidarea Pieţei Unice şi salutăm extinderea acordurilor comerciale la nivelul Uniunii Europene. În al doilea rand, susţinem o tranziţie mai lungă pentru aplicarea politicilor legate de energia verde, astfel încât acestea să fie sustenabile şi să nu afecteze negativ economia noastră. În al treilea rând, România îşi doreşte consolidarea unei Uniuni a Energiei, o interconectare a retelelor si o veritabilă piaţă a energiei europene. Scopul nostru este să creăm mecanisme pentru ca românii să plătească facturi rezonabile la energie, iar firmele din ţară să aibă costuri competitive cu energia”.
Vezi această postare pe Instagram
În ceea ce priveşte viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034, Nicuşor Dan a transmis că România consideră benefică alocarea unor fonduri consistente pentru creşterea competitivităţii. În acelaşi timp, el a subliniat necesitatea păstrării unor criterii geografice echilibrate, pentru ca toate statele membre să aibă acces egal la resurse şi pentru a reduce decalajele economice existente în interiorul Uniunii Europene.
Discuţia cu preşedintele Consiliul European vine în contextul intensificării consultărilor la nivel european, înaintea reuniunii informale în care liderii UE vor încerca să contureze direcţiile strategice ale Uniunii pentru următorii ani.
Sursa foto: Arhivă






















