Georgescu Dragos
Victoria categorică obținută de România în fața celor din San Marino, scor 7-1, ar fi putut, în alte circumstanțe, să aducă un val de entuziasm peste echipa națională. Ar fi putut să fie o seară în care oamenii să vorbească doar despre goluri, fluiditate, combinații, faze frumoase și o echipă ce părea eliberată de presiune. Dar nu a fost așa. Pentru că în spatele celor șapte reușite, în spatele unui stadion mulțumit și al unei prestații solide, s-a ascuns un adevăr pe care Mircea Lucescu nu l-a ocolit nicio secundă: sentimentul amar că totul a venit prea târziu.
Mircea Lucescu a luat decizia finală. Va fi sau nu selecționerul României la barajul pentru Mondialul din 2026
Meciul pierdut cu Bosnia, cel care a cântărit cât o piatră aruncată direct în echilibrul unei echipe tinere, a rămas în mintea selecționerului mai prezent ca oricând. La Ploiești, deși „tricolorii” au dominat și au făcut spectacol, Lucescu a privit totul prin lentila dezamăgirii rămase după acele 90 de minute care au rupt șansa locului 2.
A fost un meci frumos, dar nu suficient. A fost o demonstrație de fotbal ofensiv, dar fără răsplata pe care naționala ar fi vrut-o: un loc direct spre Campionatul Mondial. Și tocmai de aceea discursul lui Mircea Lucescu, imediat după fluierul final, a fost unul dureros de sincer.
Lucescu nu a ascuns nimic. A vorbit deschis, cu aceeași luciditate pe care o are un om care a văzut fotbalul în toate formele lui, timp de o viață întreagă. În loc să se bucure de scor, el a ales să pună reflectorul pe analiza profundă a campaniei.
A spus, exact:
„(Cum vi s-a părut victoria?) Amară. Ar fi fost extraordinar dacă ne-ar fi oferit posibilitatea măcar la locul 2. Au fost condiții foarte grele, mi-a plăcut, am jucat cum îmi doresc eu.”
Cuvintele sale au fost o radiografie. Victoria ar fi trebuit să fie o sărbătoare. În schimb, a fost un exercițiu de reflecție.
Selecționerul a mers mai departe și a detaliat ceea ce a funcționat, explicând că echipa a jucat în sfârșit așa cum își dorea: „Am schimbat direcția de joc, am apărut la combinații 2 contra 1, 3 contra 1. Puteam marca 12 goluri. Echipa adversă slabă. Pe mine nu asta m-a preocupat, ci să-i văd pe băieți că după meciul cu Bosnia prezintă în teren un altfel de fotbal.”
În cuvintele lui, se simțea clar regretul că naționala a avut reacția corectă abia acum, că lecția dură primită cu Bosnia a venit prea târziu pentru un obiectiv atât de important.
Meciul cu Bosnia: momentul care a decis soarta preliminariilor
Dacă există un meci care a stat ca o fantomă peste atmosfera de după partida cu San Marino, acela este 1-3 cu Bosnia. Pentru Lucescu, acele 90 de minute au fost un punct de cotitură, poate chiar punctul în care s-a pierdut tot ce fusese construit.
El a spus, fără menajamente:
„Cu Bosnia am degajat la întâmplare, poate nu am vrut să riscăm. În 3 minute am degajat de 15 ori în afara terenului. Acele 3 minute au schimbat soarta meciului.”
Aceste trei minute au fost, în modul în care le descrie selecționerul, simbolul fricii. Al lipsei de încredere. Al pierderii controlului.
În discursul său, a insistat pe diferența de atitudine față de meciul cu San Marino: echipa dominase acasă contra Bosniei, dar avea lipsa fatală de claritate în fața porții. Aici, însă, jucătorii s-au simțit liberi și au inițiat combinații rapide, pase repetate, fără să fugă de responsabilitate.
„De data asta am văzut o echipă așa cum am vrut, parcă era un antrenament. Cu Bosnia acasă am dominat 70 de minute, doar că nu am marcat. Iau în calcul modul în care am tratat jocul.”
Criticile – episodul pe care Mircea Lucescu nu l-a mai ignorat
Într-un moment rar de sinceritate directă, selecționerul a vorbit și despre modul în care este perceput de o parte dintre români. A scos la lumină o frustrare acumulată, probabil, pe parcursul întregii campanii.
A spus:
„Dacă ar trebui să spun ce gândesc… Oamenii ăștia nu țin cu naționala! Sunt sigur că unii se bucură când pierdem! Este incredibil modul de comportament al unor oameni, un bun-simț peste care nu se poate trece, un respect al unei cariere. Analizează din punct de vedere tactic. Dar nu cu jigniri.”
Aceste cuvinte vin de la unul dintre cei mai respectați antrenori români ai tuturor timpurilor. Un antrenor a cărui carieră se întinde pe decenii, acoperind competiții, generații și țări diferite. Pentru el, lipsa de respect nu este o critică tactică, nu este o observație de joc, ci un atac direct la munca depusă.
Și poate tocmai de aceea, seara cu San Marino nu a fost o seară de sărbătoare. A fost una în care selecționerul a simțit nevoia să scoată la suprafață adevăruri pe care le-a ținut prea mult în tăcere.
În analiză, Lucescu a intrat în detaliu despre ceea ce l-a nemulțumit, chiar și în această victorie.
„Golurile primite au fost copilărești, nici la copii și juniori nu se întâmplă.”
Este o afirmație dură, dar sinceră, care arată că selecționerul nu a urmărit doar tabelul, ci modul în care echipa s-a comportat în fiecare secundă a meciului.
A vorbit și despre începutul slab, care l-a enervat:
„Și azi am intrat deconectați. M-am supărat, nu m-am speriat, știam că o să revenim.”
Pentru el, diferența între meciul cu Bosnia și cel cu San Marino a fost una subtilă, dar importantă: acolo, a fost teamă; aici, a fost o relaxare exagerată. Ambele, problematice în felul lor.
Diferențele tactice: de la pase la obligația de a construi
Un subiect recurent în discursul selecționerului a fost legat de felul în care echipa gestionează mingea. România a jucat în sfârșit pe pase, cu tranziții rapide și combinații repetate, iar Lucescu a punctat asta clar:
„Noi avem o tehnică a pasei superioară multor echipe, nu cu minge lungă, la întâmplare, cum a fost în Bosnia.”
Iar apoi a explicat încă o dată filosofia lui:
„Le-am interzis să joace cu mingi lungi și i-am pus să iasă cu pase din apărare.”
Naționala a reușit un gol în urma a 25 de pase consecutive. Iar selecționerul a explicat:
„E o judecată estetică, nu de valoare.”
Cu alte cuvinte, nu doar rezultatul îl interesa, ci modul în care echipa se construiește și se exprimă în teren. Aceasta este amprenta lui Lucescu, stilul lui, viziunea lui.
La final, inevitabil, selecționerul a fost întrebat despre viitorul lui.
Răspunsul a fost scurt, limpede și fără echivoc:
„Mâine mă duc la tragerea la sorți”.
Această replică a spus totul. Mircea Lucescu rămâne la echipă. Rămâne pentru baraj. Rămâne pentru șansa calificării la Mondial. Rămâne pentru ceea ce încă poate construi.
Chiar dacă România nu a prins locul 2, drumul nu s-a închis. Barajul rămâne o șansă, iar faptul că „tricolorii” au arătat un alt nivel cu San Marino poate fi interpretat ca începutul unei reconstruiri.
Lucescu va merge la tragerea la sorți în calitate de selecționer. România va juca în semifinale cu una dintre Italia, Turcia, Ucraina sau Danemarca – în deplasare. Un hop uriaș, poate la fel de mare ca performanța pe care ne-o dorim.
Dar dacă e un lucru pe care eveninga de la Ploiești l-a confirmat, e acesta: Mircea Lucescu nu renunță, nici măcar atunci când alții îl contestă. Și dacă el rămâne, dacă el crede, încă există motive pentru care și România poate spera.
