Camellia Voinea, 55 de ani, este acuzată de foste sportive de abuz fizic, psihic și verbal, inclusiv asupra propriei fiice, gimnasta Sabrina Voinea. Înregistrările care au ieșit la iveală arată scene tulburătoare, în care sportiva – pe atunci de 8-9 ani – plânge și cere ajutor, în timp ce antrenoarea o bruschează și o jignește. Cazul a stârnit ecouri internaționale și reaprinde dezbaterea privind abuzurile din sportul românesc.
Imagini care confirmă acuzațiile: „Mami, nu mai pot!”
Săptămâna trecută au fost publicate mărturii ale două gimnaste care au făcut parte din grupele pregătite de Camelia Voinea la Constanța, în sala „Flămânda”. Ambele locuiesc acum în străinătate, dar au ales anonimatul, declarând că le este teamă de represalii.
Relatări lor au fost preluate rapid de presa internațională – Marca, La Repubblica sau Gymcastic – iar acum apar și înregistrări video care susțin ceea ce sportivele au povestit. În videoclipurile publicate de GOLAZO, Sabrina Voinea, fiica și eleva Cameliei, este vizibil speriată și într-o stare de panică. Poartă aceleași semne ale vulnerabilității pe care fostele gimnaste le-au descris despre propriile experiențe.
Camelia Voinea, îmbrăcată într-o rochie scurtă, nepotrivită pentru sala de antrenament, lucrează cu Sabrina la bară. După ce elementul tehnic nu iese corect, antrenoarea își înfige unghiile în brațul fiicei, obligând-o să continue chiar și în timp ce copilul plânge în hohote.
În momentul în care mama se apropie din nou, Sabrina se ferește instinctiv, ca și cum s-ar teme că va fi lovită.
La paralele, scena se repetă. Sabrina, cu vocea spartă de plâns, îi spune: „Mami, nu mai pot! Vreau să vină cineva lângă mine. Nu mai pot! Mă lovesc!”
„Du-te dracului!” – reacția Cameliei Voinea în fața copilului
Deși o altă antrenoare se apropie pentru a o susține, Camelia Voinea intervine dur, dând indicații și insistând ca Sabrina să repete elementele.
Sportiva încearcă din nou să o roage să schimbe exercițiul:
„Nu mai pot, mă dor coastele! Nu mai pot să mai fac!”
Reacția antrenoarei este șocantă:
„Du-te dracului! Hai!”
Când fata spune că preferă un alt element, Camelia Voinea replică: „Ce să-ți fac eu dacă ești proastă?! Continuă, fără număr!”
Sabrina cade de mai multe ori de la aparat, traumatizată și epuizată. Printre sughițuri, strigă din nou: „Mami, nu mai pot! Sunt toată lovită!”
Răspunsul vine imediat: „Hai, mai faceți o dată.”
Foste sportive: „Mă gândeam să mă arunc de pe pod”
Mărturiile fostelor gimnaste sunt cutremurătoare. Una dintre ele a povestit, pentru sursa citată: „Îmi amintesc că mă gândeam să mă arunc de pe pod. De pe Podul Vechi, cel de lângă City Mall. Eu nu știam să înot, iar asta m-ar fi scăpat de toate, nu? Am ajuns acolo, dar a trecut cineva pe lângă mine și m-a întrebat dacă sunt bine. Am vorbit cu el, m-a dus la spital, au ajuns bunicii mei, unchiul și m-au luat acasă”.
O altă gimnastă povestește cum abuzurile au împins-o în pragul suicidului:„Eu aveam găuri în păr, se vedea scalpul, pentru că îmi desprinsese smocuri din cauza acestei torturi. Vă dați seama cât de tare ne trăgea și cum ne târa pe jos”.






















