Georgescu Dragos
Sărbătoarea Sfintei Mucenițe Chiriachi, prăznuită cu evlavie în Episcopia Hușilor, a fost în acest an umbrită de o veste care a zguduit inimile credincioșilor și ale clerului: trecerea prematură în veșnicie a părintelui Ioan Mihai Măriuță, parohul satului Gulești. În vârstă de doar 35 de ani, tânărul preot a fost răpus de o boală gravă, care a evoluat galopant, smulgându-l din mijlocul familiei, al enoriașilor și al celor care îl cunoscuseră ca om al păcii, al rugăciunii și al faptelor bune.
Doliu în Biserica din România. A murit la doar 35 de ani. Preotul a lăsat în urmă doi copii orfani
Această pierdere nu este doar una personală pentru soția și cei doi copii pe care i-a lăsat în urmă. Este și o pierdere colectivă, pentru comunitatea în care a slujit, pentru colegii săi de altar, pentru toți cei care au crezut că tinerețea, credința și speranța pot înfrânge orice obstacol. În același timp, ceea ce s-a întâmplat cu părintele Ioan devine o lecție cutremurătoare despre fragilitatea vieții, dar și despre noblețea solidarității umane.
În urmă cu doar câteva săptămâni, vestea că părintele Ioan Mihai Măriuță suferă de o afecțiune gravă la ficat, ce necesita intervenție chirurgicală urgentă într-o clinică din străinătate, a determinat Episcopia Hușilor să lanseze un apel public la sprijin. Costul estimat al operației era unul extrem de ridicat – în jur de 45.000 de euro – sumă greu de suportat de o familie de rând.
Pe data de 24 iunie 2025, apelul a fost făcut cunoscut publicului larg, cu rugămintea ca fiecare om să doneze, după posibilități, pentru salvarea unui tânăr preot aflat în suferință. Într-un gest impresionant de compasiune și unitate, credincioșii din toată țara au răspuns chemării. În doar o zi, suma necesară pentru intervenția chirurgicală a fost strânsă integral. A fost o dovadă de credință vie, de solidaritate sinceră, de iubire pentru aproapele aflat în suferință.
Reprezentanții Episcopiei Hușilor transmiteau, în ziua următoare:
„Mulțumim Milostivului Dumnezeu, Care lucrează atât de minunat prin credincioșii Săi, precum și tuturor celor care s-au identificat cu părintele Ioan, aflat în suferință grea. Îl rugăm pe Domnul să-i inspire pe toți cei implicați în procesul medical, astfel încât părintele Ioan să poată reveni cât mai repede în mijlocul familiei și al enoriașilor săi.”
Totul părea să prindă conturul unei salvări providențiale, iar speranța revenise în sufletele celor apropiați.
Din păcate, boala s-a dovedit mult mai agresivă decât se anticipase. Evoluția afecțiunii hepatice a fost fulgerătoare, iar organismul părintelui nu a mai putut răspunde tratamentului. Medicii nu au mai avut timp să intervină chirurgical. În ciuda mobilizării generale, în ciuda resurselor adunate și a rugăciunilor îndreptate neîncetat spre cer, părintele Ioan Mihai Măriuță a trecut la Domnul pe 6 iulie 2025, în ajunul marii sărbători religioase.
Rămasă fără soț, soția sa, doamna preoteasă Petronela Măriuță, și cei doi copii ai lor, au fost înconjurați de compasiunea și sprijinul unei comunități întregi, care s-a simțit mai unită ca oricând în fața acestei pierderi. Dar, dincolo de durere, a rămas amintirea unui om bun, a unui preot iubit, a unei vieți care, deși scurtă, a fost plină de lumină.
Ecouri ale durerii: condoleanțe și mesaje din toată țara
După anunțul trecerii în veșnicie, mesajele de condoleanțe au început să curgă din toate colțurile țării. Preoți, credincioși, colegi, prieteni și necunoscuți deopotrivă au transmis gânduri de compasiune, de recunoștință și de rugăciune.
Parohia Botești, prin părintele paroh Alexandru Darie, a transmis un mesaj emoționant:
„Adresăm sincere condoleanțe doamnei preotese Petronela Măriuța, familiei și întregii comunități care au fost văduvite de soțul, tatăl, fiul, fratele, prietenul și blândul lor păstor. Domnul cel milostiv și de oameni iubitor să-l ierte și cu drepții să-l numere.”
Un fost coleg din facultatea de Teologie, care a absolvit împreună cu părintele Ioan în 2013, a scris:
„Ai fost un prieten bun, un preot devotat. Nu pot să cred că nu vei mai fi niciodată printre noi pe pământ, dar cred cu tărie că vei fi un înger bun, care va avea pentru noi un licăr de lumină. Dumnezeu să te așeze între cei drepți și buni.”
Astfel de cuvinte nu pot compensa durerea, dar oferă alinare și certifică urmele frumoase lăsate de părintele Ioan în viețile celor cu care a intrat în contact.
Preotul Ioan Mihai Măriuță a fost hirotonit la puțin timp după absolvirea facultății, și-a început misiunea preoțească într-o perioadă în care mulți tineri ezită în fața vieții sacerdotale. A fost numit preot paroh al comunității din Gulești, județul Vaslui, unde s-a implicat cu devotament în viața parohiei: a îndrumat spiritual, a sprijinit pe cei în nevoie, a inițiat acțiuni sociale, a fost un sprijin pentru bătrâni, copii și bolnavi.
A reușit, în scurt timp, să devină un reper de echilibru, empatie și bunătate pentru toți cei care îi cereau sprijinul. Viața sa de zi cu zi, departe de lumina reflectoarelor, a fost una de jertfă discretă, de muncă tăcută și de slujire curată.
În mod paradoxal, deși trupul părintelui a pierdut lupta cu boala, sufletul său rămâne viu în conștiința celor care l-au iubit și respectat. Iar mobilizarea exemplară pentru salvarea lui – chiar dacă nu a mai ajuns la scopul dorit – rămâne un miracol social: în doar 24 de ore, oameni simpli, credincioși, prieteni, necunoscuți, toți au contribuit financiar și moral, uniți de aceeași dorință – salvarea unei vieți.
Este o dovadă că faptele bune nu se pierd, că fiecare gest de generozitate rămâne înscris în acel registru divin unde contează mai mult decât orice. Așa cum a scris un donator anonim într-un mesaj: „Poate că nu l-am cunoscut personal, dar am simțit că trebuie să dau și eu ceva. A fost ca o chemare a inimii.”
Credință, speranță, iubire – ultimele lecții ale unui preot tânăr
Dincolo de tragedie, povestea părintelui Ioan Mihai Măriuță este o lecție de credință neclintită în fața suferinței, de speranță în ciuda imposibilului, de iubire manifestată prin fapte. A reamintit tuturor că viața este fragilă, că nu trebuie să așteptăm ca oamenii să dispară pentru a-i prețui, că fiecare clipă trăită cu sens și compasiune este un dar ceresc.
El nu a fost doar un preot al altarului, ci și un părinte spiritual al unei comunități care astăzi îl plânge, dar care va duce mai departe lumina pe care a aprins-o în sufletele lor.
