Georgescu Dragos
România își plânge astăzi unul dintre cei mai mari oameni din istoria fotbalului. Emeric Ienei, antrenorul care a scris cea mai frumoasă pagină din sportul românesc prin cucerirea Cupei Campionilor Europeni în 1986, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, miercuri, 5 noiembrie 2025, în jurul orei 10:40. Dispariția lui „nea Imi”, așa cum îi spuneau cu drag foștii elevi și suporterii, marchează sfârșitul unei epoci în care fotbalul se făcea cu suflet, disciplină și pasiune autentică.
Doliu în fotbalul românesc. A murit marele antrenor Emeric Ienei
Emeric Ienei nu a fost doar un antrenor de excepție, ci și un model de profesionalism și decență. Toți cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om calm, echilibrat și profund dedicat fotbalului. Prin atitudinea sa, a inspirat generații întregi de jucători și tehnicieni, rămânând până la final o figură respectată și iubită de întreaga lume sportivă.
Născut la 22 martie 1937 la Arad, Ienei a crescut în spiritul fotbalului. A debutat ca jucător profesionist în anii ’50, evoluând pentru echipe importante din România și străinătate, dar adevărata sa consacrare a venit din postura de antrenor. Cariera lui pe banca tehnică a fost marcată de performanțe legendare, însă momentul suprem a fost triumful din 1986, când Steaua București a cucerit Cupa Campionilor Europeni, învingând FC Barcelona la Sevilla.
1986 – anul care a schimbat pentru totdeauna istoria fotbalului românesc
Pe 7 mai 1986, Steaua București scria istorie sub comanda lui Emeric Ienei. Echipa românească devenea campioana Europei după o finală memorabilă disputată pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla, în fața uriașei FC Barcelona.
Meciul s-a încheiat 0-0 după 120 de minute, iar Steaua a câștigat trofeul la lovituri de departajare, grație intervențiilor magice ale portarului Helmuth Duckadam, care a apărat patru penalty-uri consecutive. În acea seară de glorie, Emeric Ienei a scris nu doar istorie, ci și legendă.
„A fost momentul în care România a fost privită cu respect de toată Europa. Ienei a fost arhitectul unei echipe care a crezut că poate reuși imposibilul”, spunea ani mai târziu Marius Lăcătuș, unul dintre eroii acelei finale.
Pentru milioane de români, acea victorie a rămas un simbol al speranței și al demnității într-o perioadă marcată de restricții și lipsuri. Emeric Ienei a fost omul care a adus bucurie într-o țară care avea nevoie de eroi adevărați.
Spre deosebire de mulți antrenori temperamentali ai vremii, Emeric Ienei a fost mereu un om al echilibrului. Nu ridica vocea, nu făcea gesturi teatrale, dar reușea să transmită respect și disciplină prin calmul său.
În vestiar, nu impunea autoritate prin teamă, ci prin încredere. „Ienei avea o liniște care te făcea să-l asculți. Nu trebuia să strige ca să impună respect. Știa să vorbească și să te facă să crezi în tine”, își amintea Victor Pițurcă.
După succesul din 1986, Ienei a mai câștigat cu Steaua titluri naționale, Cupe ale României și a ajuns din nou în finala Cupei Campionilor Europeni în 1989, pierdută în fața lui AC Milan. A fost selecționer al echipei naționale, conducând România la Campionatul Mondial din 1990, prima participare după 20 de ani.
Emeric Ienei, antrenorul care a promovat eleganța și cultura în fotbal
Într-o lume a competiției acerbe, Emeric Ienei s-a remarcat printr-un stil aparte. Era un intelectual al fotbalului, un antrenor care citea mult, discuta despre istorie, artă și psihologie, convins că fotbalul nu înseamnă doar tactică și forță fizică.
„Pentru nea Imi, fotbalul era un mod de a învăța despre viață. Ne spunea mereu să jucăm cu capul și cu inima. Îi plăcea eleganța și respectul. Dacă vedea un jucător care gesticula urât pe teren, îl scotea imediat”, a povestit Basarab Panduru.
Această viziune l-a transformat într-un reper pentru tinerii tehnicieni. Mulți dintre actualii antrenori români îl consideră un model de urmat pentru calmul și profesionalismul său.
Ultimii ani ai unei legende
În ultimul deceniu, sănătatea lui Emeric Ienei s-a deteriorat vizibil. Problemele cardiace și dificultățile de mobilitate l-au obligat să se retragă complet din viața publică. Cu toate acestea, a rămas conectat la fotbal, urmărind meciurile din fața televizorului și menținând legătura cu foștii elevi.
Soția sa, fosta mare jucătoare de baschet Maria Ienei, i-a fost mereu alături. Cei doi au format unul dintre cele mai frumoase cupluri din sportul românesc, uniți prin pasiune, discreție și respect reciproc.
În 2020, Emeric Ienei a fost internat de mai multe ori, iar medicii i-au recomandat repaus complet. Deși starea lui de sănătate s-a agravat treptat, familia a încercat să păstreze discreția, dorindu-și ca legendarul tehnician să fie amintit pentru gloriile sale, nu pentru suferință.
Miercuri dimineață, 5 noiembrie 2025, inima lui mare s-a oprit pentru totdeauna. Vestea a venit ca un trăsnet pentru toți cei care
O moștenire care nu va fi uitată
Emeric Ienei a lăsat în urmă nu doar trofee, ci și o moștenire morală uriașă. A fost primul antrenor român care a demonstrat că disciplina, inteligența și modestia pot duce la performanță absolută.
Pe lângă Cupa Campionilor Europeni, Ienei a cucerit șase titluri de campion național și patru Cupe ale României. A fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” și recunoscut oficial drept „Antrenor Emerit al României”.
Dar dincolo de toate aceste distincții, cea mai mare realizare a sa rămâne impactul asupra oamenilor. Jucătorii care au lucrat cu el au devenit, la rândul lor, lideri, antrenori, oameni care duc mai departe spiritul respectului și al pasiunii.
