Redactia.ro

Doliu în Hunedoara. Primarul Damian Diniș s-a stins la 58 de ani

Damian Diniș

Primarul comunei Băița, Damian Diniș, s-a stins din viață miercuri, 2 septembrie 2026, la vârsta de 58 de ani, în urma unui accident petrecut pe un teren din afara drumurilor publice. Edilul conducea comuna de peste un sfert de secol și se afla la al șaptelea mandat consecutiv.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, polițiștii din Deva au fost sesizați în jurul orei 16:40 cu privire la un incident grav în care un bărbat de 58 de ani și-ar fi pierdut viața.

Din primele verificări a rezultat că tractorul pe care îl folosea s-ar fi răsturnat, iar Damian Diniș a rămas prins sub utilaj. Echipajele ajunse la fața locului nu au mai reușit să îl salveze, fiind constatat decesul.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la această tragedie.

Conducea comuna Băița din anul 2000

Damian Diniș se număra printre primarii cu cea mai mare vechime din județul Hunedoara. El conducea administrația locală din Băița neîntrerupt din anul 2000.

La alegerile locale din 2024, edilul a obținut un nou mandat, al șaptelea consecutiv.

În paralel cu activitatea de primar, Damian Diniș ocupa și funcția de președinte al Filialei Județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România.

Moartea sa a provocat numeroase reacții în administrația locală și în comunitatea pe care a condus-o timp de peste 25 de ani.

Laurențiu Nistor: „Un tragic accident l-a smuls mult prea devreme dintre noi”

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a transmis un mesaj emoționant după aflarea veștii.

„Am aflat cu profundă durere vestea dispariției fulgerătoare a colegului și prietenului Damian DINIȘ. primarul comunei Băița. Un tragic accident l-a smuls mult prea devreme dintre noi, lăsând un gol imens în comunitate și în inimile tuturor celor care l-au cunoscut.

Damian DINIȘ a fost un adevărat pilon al administrației locale din județul Hunedoara, a fost unul dintre primarii cu cele mai multe mandate la activ, un om a cărui viață s-a identificat cu dezvoltarea comunității pe care a slujit-o. Profesionalismul, energia și devotamentul său față de oameni i-au adus recunoașterea și respectul întregului județ, fiind ales să reprezinte interesele tuturor primarilor de comune în calitate de președinte al filialei județene a Asociației Comunelor din România. Pentru mine, Damian DINIȘ a fost mai mult decât un partener de dialog instituțional. A fost un colaborator de excepție, un coleg de echipă pe al cărui sprijin te puteai baza oricând și, mai presus de toate, un prieten drag. Plecarea sa prematură este o pierdere imensă pentru noi toți.

În aceste momente de grea încercare, transmit cele mai sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor, prietenilor și tuturor locuitorilor comunei Băița. Vă suntem alături cu gândul și cu sufletul și ne rugăm pentru alinarea acestei suferințe cumplite.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, a scris Laurențiu Nistor.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: