Redactia.ro

Doliu în lumea fotbalului. A murit un fost mare fotbalist, coleg cu Pițurcă dar și cu Tolontan

E doliu în lumea fotbalului românesc. A murit Marian Nedea, fost portar și coleg la FC Olt cu Victor Pițurcă.

Imediat după retragerea din viața sporrtivă, Nedea a ales presa, unde a fost șofer în mai multe redacții. Dispariția lui a afost anunțată și de Cătălin Tolontan pe blogul personal.

„L-am întâlnit pe Marian Nedea la mijlocul anilor 90, la Sportul Românesc, ziarul condus de Ovidiu Ioanițoaia și fondat de Dumitru Dragomir.

Presa e o meserie care datorează enorm oamenilor nevăzuți din redacții: șoferi, corectori, difuzori, marketing, contabilitate, publicitate, tenhnic, graficieni și atâtea alte profesii vitale.

Poate că istoria lor nu va fi scrisă niciodată, dar ei participă la prima ciornă a istoriei, cum numea cineva jurnalismul.

Gândindu-mă la Marian Nedea, dar și la ceilalți colegi care muncesc departe de lumina scenei, poate că li se potrivește scena când Frodo, eroul iubit de toți din „Stăpânul inelelor”, îi spune lui Sam, prietenul său nedezlipit și modest: „Da, eu duc inelul, dar tu mă duci pe mine”. Ei ne duc pe noi. Dumnezeul să-l odihnească!”, a scris jurnalistul pe tolo.ro

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: