Doliu în industria muzicală după dispariția rapperului Poorstacy, care a murit la doar 26 de ani. Artistul, pe numele real Carlito Milfort, a fost găsit în stare gravă într-un hotel din Florida, unde era cazat de aproximativ zece zile. Un angajat al unității a alertat serviciile de urgență sâmbătă dimineață, după ce în camera sa a fost raportată o „urgență medicală”. Poorstacy a fost transportat imediat la spital, însă medicii nu au mai reușit să îl salveze.
Doliu în lumea muzicii
Autoritățile au precizat că în cameră se mai aflau o femeie și un copil, însă aceștia nu au fost răniți. Deocamdată, cauza exactă a morții nu a fost făcută publică. În mediul online, numeroși fani și-au exprimat îngrijorarea și chiar suspiciuni, comentând la ultima postare a artistului de pe Instagram și întrebându-se dacă nu cumva ar fi fost vorba despre un gest extrem.
Un rapper cunoscut s-a stins fulgerător la doar 26 de ani
Poorstacy, originar din Palm Beach, era considerat unul dintre artiștii tineri cu potențial major, cunoscut pentru stilul său care combina emo-rap, punk rock și punk rap. A avut colaborări notabile, inclusiv cu Travis Barker, cu care a lucrat la mai multe piese, printre care și „Choose Life”. De asemenea, muzica lui a apărut pe coloana sonoră a filmului „Bill & Ted Face the Music”, nominalizat la Premiile Grammy.
Artistul nu era foarte activ pe rețelele de socializare, iar ultima sa postare data din urmă cu trei luni. Deși decesul a avut loc sâmbătă, informația a fost făcută publică abia după câteva zile, ceea ce a amplificat reacțiile emoționale ale fanilor.
Mesajele de adio au umplut secțiunea de comentarii de pe Instagram.
„Omule, ce naiba, m-ai ajutat să trec prin niște vremuri întunecate… Odihnește-te în pace, frate. Sper să găsești o rezolvare oriunde te-ai afla”, a scris un fan.
„Muzica ta mi-a ținut companie în timp ce luptam cu o dependență puternică la începutul anilor 2020. Îmi pare rău să te văd plecând, omule, dar voi fi mereu recunoscător pentru muzica ta”, a transmis altul.
Moartea lui Poorstacy lasă un gol imens în rândul celor care i-au apreciat muzica și evoluția artistică, iar comunitatea muzicală internațională continuă să deplângă pierderea unui talent în plină ascensiune.
Sursa foto: Arhivă




















