Redactia.ro

Doliu în lumea sportului românesc. S-a stins la doar 35 de ani, în circumstanțe greu de explicat

doliu

Fostul campion mondial la gimnastică aerobică Ferdinand Răileanu a murit marți dimineață, 2 februarie 2026, la vârsta de 35 de ani. Potrivit informațiilor preliminare furnizate de anchetatori, sportivul ar fi căzut de la etajul patru al unui imobil aflat în construcție, situat în zona Mamaia Nord. Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite de autorități.

Alertă dată de un trecător

Incidentul a fost semnalat în cursul dimineții, după ce un trecător a observat trupul unui bărbat pe acoperișul scării unui bloc aflat în construcție și a alertat serviciile de urgență. La fața locului au intervenit echipaje de poliție și pompieri, iar personalul medical a constatat decesul victimei.

Ulterior, polițiștii au confirmat identitatea bărbatului, fiind vorba despre Ferdinand Răileanu, unul dintre sportivii de referință ai gimnasticii aerobice românești, cu un palmares impresionant la nivel național și internațional.

Ce spun anchetatorii

Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Constanța au transmis că, din primele verificări, rezultă că tragedia s-ar fi produs în cursul nopții.

„Astăzi, în jurul orei 8.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, de către un trecător, cu privire la faptul că, pe o stradă din Mamaia Nord, ar fi observat o persoană decedată, întinsă la sol. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 35 de ani. Echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul victimei.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, în cursul nopții trecute, bărbatul s-ar fi precipitat în gol de la un etaj superior al unui bloc aflat în construcții, din Mamaia Nord. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, relatează reprezentanții IPJ Constanța.

Ancheta este în desfășurare

Autoritățile încearcă să stabilească dacă este vorba despre un accident tragic sau despre o acțiune intenționată. Până la finalizarea cercetărilor, toate ipotezele rămân deschise, iar dosarul penal este instrumentat de polițiștii din Năvodari.

Decesul lui Ferdinand Răileanu a provocat un val de reacții în lumea sportului românesc. Confirmarea oficială a morții a venit și din partea Clubul Sportiv Farul Constanța, unde sportivul și-a desfășurat activitatea.

„Clubul Sportiv Farul Constanța, secția de gimnastică aerobică și cei care l-au cunoscut în activitatea sportivă sunt alături de fam. Răileanu, prin decesul a celui ce a fost Răileanu Ferdinand, fost sportiv al clubului nostru, secția gimnastică aerobică, campion mondial, european și multiplu campion național la juniori și seniori. Sincere condoleanțe!”, au transmis aceștia, pe Facebook.

Dispariția prematură a sportivului lasă în urmă numeroase întrebări și o profundă emoție în rândul celor care l-au cunoscut și apreciat.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: